Este a doua oara cand fotbalistul refuza sa joace in Banie, dupa ce a facut acelasi lucru sezonul trecut, cand se afla sub contract cu Petrolul. „Prefer sa nu ma mai intorc vreodata la Craiova”, marturiseste mijlocasul botosanean, care vorbeste despre viata sa, o viata care ascunde o drama.
Libertatea: Cum e la Timisoara?
Marius Suleap: Am o viata linistita. M-am acomodat bine, baietii m-au primit excelent. Acum ramane sa ma pregatesc serios, ca sa prind un post de titular in echipa.
De ce ai ajuns asa de tarziu la Poli AEK?
Pe de-o parte, mi-au facut probleme cei de la Petrolul. Aveam sa primesc o rata de 6.000 $ din contract si refuzau sa mi-o achite. Invocau regulamentul de ordine interioara – pe care eu nu-l semnasem – si nu aveau de gand sa-mi mai de banii. Sustineau ca n-am jucat in 75% din meciuri, dar n-aveam clauza asta nicaieri. Evoluasem oricum in 66% din meciuri. I-am reclamat la Liga si pana la urma mi-au dat 5.200 $. Apoi, am fost la Astra, in probe, insa domnul Bondrea mi-a spus ca nu ma incadrez in planul lui tactic. S-au taraganat lucrurile si de-abia din etapa a opta am primit drept de joc pentru Poli, cu ajutorului domnului Dobos, cel care m-a ajutat mult in aceasta perioada dificila.
Ce contract ai la Poli?
Mi-e rusine sa–ti spun. Mai mic ca la Rocar sau ca la Petrolul. Acolo aveam 30.000 $ pe an, apoi la Ploiesti 14.000 $. Aici am 10.000 $, dar sunt multumit. Clubul mi-a inchiriat un apartament de doua camere, domnul Armas plateste primele la timp, nu sunt probleme ca in alte parti.
Pe ce prime jucati?
600 $ la victorie acasa, 900 $ pentru succesele din deplasare. Obiectivul nostru e evitarea retrogradarii, dar sper sa-l depasim cu mult.
Prietena ta sta la Timisoara?
Nu, sunt singur aici. Simona, cu care sunt de doi ani, vine o data la doua saptamani in oras. Poate o sa ne casatorim odata.
Cum te distrezi?
Sunt multe locuri, dar cel mai bine ne simtim in discoteca Park Place. Acolo mergem toti baietii, cu sotiile sau cu prietenele, sa sarbatorim victoriile cu o sampanie.
Masina ai?
O Honda Civic. O am de doi ani, dar acum cateva zile am avut belele cu ea. Mi-au spart-o sutii chiar in fata blocului, cu alarma cu tot. Mi-au luat casetofonul cu alarma cu tot.
Mergi sa joci sambata, la Craiova?
Nu, nu o sa mai merg niciodata la Craiova. Nu numai sa joc, dar nici prin oras nu o sa mai trec.
Nici macar la mormantul lui Cristi nu te-ai dus?
Nu vad ce rost ar fi avut.
Cu mama lui Neamtu ai vorbit vreodata?
N-am putut.
Ti-e teama?
Se poate spune si asa. Nici acum lumea n-a inteles ca eu nu am nici o vina. Si nimeni n-a inteles ca eu sunt primul care regreta ce s-a intamplat. Uneori, noaptea, cand sunt singur, ma apuca plansul.
De ce n-a intervenit nici un doctor dupa ce te-ai ciocnit cu regretatul Neamtu?
Nu era nici un medic acolo, pe o raza de cinci kilometri! Nici macar al nostru. Nimeni nu si-a dat seama atunci de gravitatea accidentului. Antrenorul Florin Marin n-a realizat ce se intampla. Striga la Neamtu sa intre mai usor, ca la d-astea se da penalty!
Ce-ti doresti cel mai mult?
Sanatate. Si sa nu ma mai asemuiasca nimeni cu un ucigas. N-am nici o vina pentru ce s-a intamplat!
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!