3867-116354-asas.jpgAtacantul lui Auxerre rămâne fără gol în acest sezon şi după partida jucată, sâmbătă, în Cupa Franţei. Cu “Nico” pe teren până în minutul 105, Auxerre a ratat calificarea în “şaisprezecimi”, fiind învinsă la penalty-uri de divizionara secundă Ajaccio (3-2). Internaţionalul român a avut ocazia să înscrie golul calificării în ultimul minut al timpului regulamentar, dar nu l-a putut bate pe portarul advers din poziţie ideală.

Nu a mai marcat de zece luni

Fostul rapidist nu a înscris în nici una din cele trei competiţii din stagiunea 2008-2009: campionat, cupă şi Cupa Ligii, în condiţiile în care anul trecut fusese golgheterul formaţiei franceze! Ultimul gol marcat pentru Auxerre datează din 30 martie 2008, când românul a perforat poarta lui Lille. La forma proastă a lui Daniel Niculae au contribuit inclusiv decesul tatălui său, survenit în septembrie 2008, şi una din deciziile antrenorului echipei naţionale, Victor Piţurcă. Selecţionerul “tricolorilor” l-a convocat iniţial pe “Nico” pentru meciul cu Franţa (2-2) din preliminariile pentru Mondialul din 2010, pentru a-l anunţa apoi că nu mai contează pe serviciile lui când fotbalistul sosise deja în ţară! Din acest motiv, atacantul a anunţat că nu mai vine la naţională.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
Știrileprotv.ro
Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Animalul crescut numai în România și care oferă un produs premium. Străinii plătesc oricât pentru așa ceva. Statul îți dă 500 de euro doar pentru că îl ai în curte. Poți face bani frumoși, fermierii vând totul de la poartă, nici măcar nu ajung în magazine
FANATIK.RO

„Ion Țiriac s-a ridicat de la masă și-a plecat, am fost uimit” » Dezvăluire după zeci de ani, făcută de un om-cheie: „Eu nu spun că e așa ...”
GSP.RO

Ele sunt cele șase zodii care își schimbă viața după 22 septembrie. Apar bani mulți, lux, opulență și relocări în străinătate

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Disperat, tatăl lui Andrei a încercat să-şi salveze fiul de la moartea cruntă, în lacul Pantelimon. Presimţea că urmează o tragedie: "Mi-am dat seama că asta face"
Observatornews.ro
Disperat, tatăl lui Andrei a încercat să-şi salveze fiul de la moartea cruntă, în lacul Pantelimon. Presimţea că urmează o tragedie: "Mi-am dat seama că asta face"
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI