Fostul fundas dreapta al Romaniei si actualul antrenor al Unirii Urziceni, Dan Petrescu, face declaratii taioase. Participant cu”Generatia de aur” la trei Campionate Mondiale si la doua editii ale Europenelor, „Bursucul” sustine ca e obligatoriu ca selectionata condusa de Mutu sa nu rateze participarea la Euro 2008 din Austria si Elvetia. ” Nationala trebuie neaparat sa se califice la un turneu final”, e verdictul tehnicianului.
Dan pune raul inainte si recunoaste ca „olandezii sunt favoriti sambata, la Rotterdam. Sunt in forma si joaca in fata propriilor suporteri. In opinia mea, si daca vom pierde acest meci, nu va fi o tragedie. Vor mai fi inca posibilitati de calificare”. Antrenorul crede ca „va fi insa o mare dezamagire sa ratam o noua calificare. N-ar mai fi nici o scuza, pentru ca i-am tot aparat pana acum, trebuie neaparat sa reuseasca”. Petrescu crede ca „absenta lui Chivu va fi suplinita cu succes, avem resurse. Important e ca baietii sa creada in sansa lor. Trecem prin momente grele, a mai aparut si tragedia din familia selectionerului, dar trebuie sa ne adunam si sa razbim!”.
„Cand e sa te ia dracu, te ia din usa bisericii”
Pe de alta parte, presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat ca daca Adrian Mutu va reusi sa califice nationala Romaniei la Euro 2008 ii va face o statueta din bronz la Pitesti, orasul natal al atacantului de la Fiorentina: „Poate ne califica acum si il facem erou. Ii promit ca-i fac o statueta din bronz la Pitesti. Mutu merita respectul nostru”. Mitica pune pe seama ghinionului numarul mare de accidentari de la prima reprezentativa: „Avem mare ghinion. Cand e sa te ia dracu, te ia din usa bisericii, fratele meu!”. Bosul LPF, prezent la Mogosoaia pentru a asista la primul antrenament efectuat de nationala inaintea meciului cu Olanda, a mai spus ca este bucuros ca primul meci impotriva batavilor se joaca in deplasare si a subliniat ca intalnirea de la Rotterdam si cea cu Bulgaria vor fi decisive: „M-am bucurat ca jucam in deplasare acum, pentru ca sunt speriat de primavara, cu noroi pana la glezne. Trebuie sa batem acum si la bulgari daca vrem sa ne calificam! Ce sa ne mai dam dupa cires! Fotbalul este cel mai important eveniment al epocii moderne. Nici Papa nu are tari cate are FIFA”. Culmea e ca in Olanda a nins in ultimele zile!
Vizionare si antrenament
Ieri dimineata, la ora 11.00, echipa nationala a avut in program o vizionare a adversarului. In absenta selectionerului, sedinta a fost coordonata de „secundul” Stefan Iovan si de metodistul Dan Apolzan. „Tricolorii” au primit spre studio cate o foaie de observare a adversarului direct. Aseara, de la ora 17.15, a fost programat al doilea antrenament, la care urmau sa participe si Mutu, Contra, Tamas, Rat, Marica sau Fl. Petre.
Accidentarile au decimat echipa
Cristi Chivu, 26 de ani, fundas central, 48 de selectii/ 3 goluri, fractura de piramida nazala
Sorin Ghionea, 27 de ani, fundas central, 9 selectii, entorsa la genunchiul drept
Petre Marin, 33 de ani, fundas lateral, 6 selectii, probleme la muschii inghinali
Ovidiu Petre, 25 de ani, mijlocas defensiv – 15 selectii/ 1 gol, probleme la genunchiul drept
Nicolae Dica, 26 de ani, mijlocas ofensiv, 17 selectii/ 2 goluri, ruptura de ligamente la genunchiul drept
Dorinel Munteanu, 38 de ani, mijlocas defensiv, 131 selectii/ 16 goluri, suspect de ruptura musculara la gamba.
In aceste conditii, la care se adauga si problemele lui Tamas, selectionerul ar putea miza in centrul defensivei pe omogenitatea cuplului de stelisti D. Goian – Radoi, la inchidere pe constanta lui Codrea din Serie A, surpriza putand sa o constituie titularizarea lui Badoi in fata lui Contra.
Preliminarii pentru Euro 2008
Olanda – Romania
Sambata, stadion ?De Kuip-Feyenoord?, Rotterdam Ora 21.30, in direct la TVR1
Clasament preliminarii, grupa G
1. Olanda 4 3 1 0 7-2 10
2. Bulgaria 4 2 2 0 7-3 8
3. Romania 3 2 1 0 7-3 7
4. Belarus 4 1 1 2 7-10 4
5. Slovenia 3 1 0 2 4-7 3
6. Albania 3 0 1 2 3-6 1
7. Luxemburg 3 0 0 3 0-4 0
Meciurile de sambata: Olanda – Romania (ora 21.30), Albania – Slovenia, Luxemburg – Belarus.
Meciurile de miercuri: Romania – Luxemburg (ora 18.30), Slovenia – Olanda, Bulgaria – Albania.