Actuala conducere federală a anunțat că 257 de cluburi pot vota, dar numele acestor grupări nu a fost făcute publice. Libertatea a încercat să facă o listă a cluburilor cu drept de vot. Ne-au ieșit 267 de cluburi, cu tot cu Asociațiile Județene de Fotbal (AJF-uri), care au 42 de voturi.

”FRF nu a venit la MTS cu nici o listă pentru aprobare”

”Pentru a putea afla numărul exact al membrilor cu drept de vot pentru alegerile din 18 aprilie vă puteți adresa Federației Române de Fotbal, care trebuie să organizeze alegerile conform legislației în vigoare și a statutului. Ministerul Tineretului si Sportului are printre atribuții și pe acelea de a supraveghea și controla respectarea de către structurile sportive a dispozițiilor legale în vigoare și a prevederilor cuprinse în statutele și în actele de constituire a acestora. FRF nu a venit la MTS cu nici o listă pentru aprobare”, a comunicat Ministerul.

Libertatea a solicitat FRF lista membrilor cu drept de vot, dar nu a primit încă un răspuns.

Haosul procedural poate creea situații neprevăzute. N-ar fi prima dată când în Adunarea Generală ar vota ”Moș Crăciun”. Un episod rămas antologic s-a petrecut la alegerile din 2001, când Mircea Sandu nu a avut rival.

Deghizat la PRO TV

În octombrie 2001, machiat şi cu mustaţă falsă, jurnalistul Ioan Viorel, pe atunci la ProSport, a reuşit să intre în sală şi, pretinzând că este preşedintele formaţiei din Liga a III-a, Rapid Teiuş, a votat (foto, jos), la fel ca toţi ceilalţi oficiali de cluburi, subiectele aflate pe ordinea de zi a Adunării Generale.

Ioan Viorel, în prezent comentator la Eurosport, a rememorat cu umor povestea de acum 17 ani: ”Ideea mi-a aparținut, iar redactorului-șef Cătălin Tolontan i-a plăcut. În dimineața alegerilor am fost la PRO TV, pentru a mă deghiza. M-au machiat și mi-au pus o mustață. Inițial, mustața era din epoca lui Caragiale, întoarsă. Le-am spus să o mai taie, deoarece sigur atrăgeam atenția. Când m-am uitat în oglindă se vedea pânza de care era lipită mustața. Mă gândeam că își va da cineva seama că nu e mustața mea, dar am plecat așa la Federație”.

”Am votat ca majoritatea”

Ioan Viorel și-a jucat rol până la capăt: ”La intrarea în sală, fiecare membru trebuia să se prezinte pentru a primi un caiet de sarcini. Eram pregătit să spun că sunt de la Rapid Țeiuș, ca să vorbesc cu accent ardelenesc, dar nu m-a întrebat nimeni. Culmea, m-a sunat din redacție Horațiu Sima și mi-a spus să mă dau de la Rapid Teiuș, pentru că nu vine nimeni. Caietul de sarcini mi l-a făcut rost fostul coleg Florin Gongu. M-am așezat lângă reprezentantul de la Poli Timișoara, care era foarte activ. Încerca să intre în vorbă cu mine, iar eu răspundeam scurt. Îmi era frică să nu fiu deconspirat. Era vot deschis, cu cartoane colorate. Am votat ce vota majoritate, pentru a nu atrage atenția asupra mea. Fotograful și camerele erau pe mine. Îmi făcusem treaba. Dar, voiam mai mult. Îmi propusesem să iau și cuvântul de la pupitru, însă n-am reușit”.

Și-a deconspirat identitatea în direct

La final, sub pseudonimul Florin Scurtu, Ioan Viorel, a discutat cu Mircea Sandu şi cu Dumitru Dragomir despre problemele fotbalului mic: „Nu este posibil ca presa să vorbească despre blaturi şi la noi, la Divizia C!” , i s-a adresat ”Scurtu”, indignat, lui Sandu pe holurile din vechiul sediu al FRF. „Ştiţi cum e treaba? Presa trebuie să scrie şi ea. Cum vreţi să-şi crească tirajele?”, a fost răspunsul primit de la preşedintele FRF. Scurtu a fost invitat seara la Ştirile ProTV unde şi-a deconspirat identitatea în direct: ”În timpul emisiunii am zis ”Să-mi cadă mustața dacă nu e așa”…”.

Mircea Sandu nu a gustat farsa și l-a acționat în instanță pe Ioan Viorel, pentru influențarea votului Adunării Generale. ”Timp de doi ani am fost la o secție de Poliție să dau niște declarații. Eu povesteam, polițiștii râdeau”.

LIVEBLOG Alegerile pentru șefia FRF 2018. Ultimele luări de poziție. Miercuri, 18 aprilie, ziua Z! Toate detaliile.


Citește și: VIDEO/ Bucureștiul are peste 200 de străzi de pământ. În Capitală, ca la țară!

 
 

Urmărește-ne pe Google News