Libertatea: Util jocul cu naţionala României?
Dorinel Munteanu: Am vrut să fie un bun antrenament pentru băieţii mei. Le-am cerut agresivitate şi determinare. Am rulat şi câ- ţiva jucători. Ne-am pregătit pentru confruntarea de miercuri, cu Fiorentina.
Obiectivul Stelei: calificarea în UEFA
Libertatea: Kapetanos s-a accidentat?
Dorinel Munteanu: El are probleme mai vechi la muşchii adductori. A simţit dureri în timpul partidei şi am decis să-l scot. Nu merita să riscăm. Va fi apt pentru meciul cu Fiorentina.
Libertatea: Ai intrat pe teren la 40 de ani, dar Piţurcă a spus că n-ai face faţă decât în Liga a treia…
Dorinel Munteanu: E normal. Am intrat să-i simt pe băieţi din iarbă. Dar nu mai fac faţă la nivel înalt. Nu mai am condiţie fizică. Am, în schimb, vreo două kilograme în plus. Pasele însă nu mi le poate lua nimeni. Sunt convins că pot pasa precis şi la 60 de ani.
Libertatea: Vine meciul cu Fiorentina.
Dorinel Munteanu: Avem nevoie de victorie. Vom face totul s-o obţinem pentru că obiectivul nostru e calificarea în Cupa UEFA. Va fi însă greu.
Libertatea: Va face faţă Steaua pe două fronturi?
Dorinel Munteanu: Măcar să trecem mai departe! Jucătorii mei sunt obişnuiţi cu două meciuri pe săptămână. Voi avea însă nevoie de un lot echilibrat.
Libertatea: Gigi Becali ţi-a cerut să renunţi la Arthuro?
Dorinel Munteanu: Nu se pune problema aşa. Depinde de Arthuro dacă voi mai conta sau nu pe el. Dacă eram mulţumit de cum munceşte la antrenamente, îl băgam titular mereu. Aşa, nu e cazul.
Libertatea: Măsuri speciale pentru Mutu?
Dorinel Munteanu: Adi e un fotbalist valoros, care poate decide de unul singur meciul, dar nu voi lua măsuri deosebite pentru el.
Libertatea: Cum va fi primit în Ghencea?
Dorinel Munteanu: Nu vom avea milă de el. Şi e normal, până la urmă, pentru că vine în ţară ca adversar, nu ca român. Cred că şi fanii noştri îl vor huidui.
Libertatea: Din iarnă, străini sau tineri de-ai noştri?
Dorinel Munteanu: Toţi fotbaliştii tineri împrumutaţi de Steaua vor reveni la club. Am nevoie de ei.
Frey vrea ultimul loc în grupă
Portarul Fiorentinei, Sebastien Frey, nu este încântat de perspectiva calificării în Cupa UEFA, declarând că preferă să piardă partida de miercuri cu Steaua şi să se claseze pe ultimul loc în grupa F a Ligii Campionilor. “După ce am avut satisfacţia deosebită de a juca în Liga Campionilor, prefer să terminăm pe locul 4 în această grupă decât să mergem mai departe în Cupa UEFA”, a declarat goalkeeperul francez al formaţiei la care evoluează Adrian Mutu.