Inca de la vizita pe care echipa Libertatii a facut-o la Florenta, unde a facut posibila intalnirea dintre doua supervedete ale sportului romanesc, Catalina Ponor si Adrian Mutu, jucatorul de la AC Fiorentina declara ca are mari emotii pentru momentul in care Consuelo va aduce pe lume cea de-a doua fetita a familiei Mutu.
Atunci, ‘Briliantul’ a dezvaluit ca in perioada postnatala, Consuelo va merge intr-o sala de fitness, unde va urma un program special de gimnastica.
‘Asa s-a intamplat si dupa ce a nascut-o pe Adriana. A avut parte de o profesoara foarte bine pregatita, motiv pentru care recuperarea a fost rapida’, declara Adrian Mutu la vremea respectiva. Istoria se va repeta si de aceasta data. Tot la Miami, unde sotia atacantului se afla de cateva saptamani bune.
„Ar fi o mare placere”
Dupa intalnirea pe care a avut-o cu Adrian Mutu, in timpul careia i-a facut cadou ‘Briliantului’ echipamentul cu care a castigat aurul olimpic de la Atena, primind in schimb un tricou al Fiorentinei, Catalina Ponor a explicat ca a ramas placut impresionata de felul in care ‘Il Fenomeno’ a primit-o la Florenta. Pentru ca sotia lui Adrian va naste peste putin timp, multipla medaliata cu aur este gata sa-i ofere acesteia o mana ajutor pentru perioada postnatala. ‘I-as preda cu mare placere ore de gimnastica sotiei lui Adrian. Stiu foarte bine ca este vorba de ore de gimnastica de refacere si nu ar fi nici un fel de probleme pentru mine’, a declarat Ponor, care datorita lui Mutu va face reclama la apele minerale Perenna.