Amelia Racea (20 de ani), fostă componentă a lotului de gimnastică al României și medaliată cu aur la Europenele de la Birmingham din 2010, vrea să plece din țară după absovirea Universității de Educație Fizică și Sport din București. Și-a ales deja țara unde va pleca să antreneze.
Medaliata cu aur de la Europenele de la Birmingham din 2010, Amelia Racea a abandonat sportul de mare performanță la vârsta de 18 ani, dedicându-se studiilor. În prezent, ea este studentă a Universității de Educație Fizică și Sport din București, iar după absolvire intenționează să plece în Canada pentru a antrena acolo. ”Am cochetat cu antrenoratul la Dinamo dar, din păcate, pentru o scurtă perioadă. Mi-am propus să plec din țară, deoarece perspectivele pe care le voi avea ca antrenoare în Canada vor fi incomparabile cu ceea ce pot obţine în România”, a explicat Amelia Racea.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Ce frumos! Anca Dinicu a făcut publică prima fotografie cu chipul fiului ei, de Crăciun. Imaginea este adorabilă! / FOTO
Observatornews.ro
Drumul Morţii E85 a mai luat o viaţă, în a treia zi de Crăciun. Un Peugeot s-a făcut praf în Vrancea, după ce s-a izbit de o ambulanţă privată pe contrasens
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână