Atleta Piyi Devetzi din Grecia, care s-a retras din activitate, şi-ar putea pierde medaliile olimpice de argint şi bronz la triplu salt după ce o probă ce i-a fost recoltată în 2007 a fost retestată cu rezultat pozitiv, informează Reuters, citată de Mediafax.

IAAF a deschis o procedură disciplinară pentur dopaj în cazul fostei sportive.

Devetzi, în vârstă de 39 de ani, s-a retras în 2009, după ce IAAF a suspendat-o doi ani deoarece a refuzat să se supună unui test antidoping, în timp ce se antrena în Ucraina.

Ea a câştigat medalia de argint la JO de la Atena din 2004 şi pe cea de bronz la ediţia următoare, de la Beijing. De asemenea, Devetzi a fost medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de la Osaka, din 2007.

 
 

Urmărește-ne pe Google News