Ai decis să te retragi. Care sunt motivele care te-au făcut să iei aceasta hotarare?
Nu mai am susţinerea necesară să practic acest sport la nivel de înaltă performanaţă. Am considerat că este cea mai bună decizie să mă retrag. Voi rămâne în sport pentru că este domeniul care mă pasionează şi la care mă pricep cel mai bine. Mă voi duce în continuare la facultate (n.r. – este studentă la UNEFS) şi aş vrea să încep să antrenez fetiţe mici.
Eşti mulţumită de ceea ce ai realizat? Îţi doreai ceva în sport şi nu ai obţinut?
Am parcurs un drum plin de obstacole, dar frumos. Am învăţat multe şi am cunoscut oameni extraordinari. Consider că am avut realizări deosebite în cariera mea, lucruri pe care nu aş fi crezut că le voi putea face. Una dintre cele mai mari realizări ale mele este participarea la Campionatul Mondial de la Montpellier, în 2011. Acolo am reuşit un concurs foarte bun alături de cea mai bună generaţie de gimnaste de când sunt eu în acest sport. M-am clasat pe locul 17. Mi-am dorit foarte mult să particip la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, dar din anumite motive nu s-a putut.
A fost sprijinită de Irina Deleanu
Ai câştigat Cupa ”Irina Deleanu” şi ca junioară, şi ca senioară. Această competiţie ţi-a fost cea mai dragă?
A fost, într-adevăr, una dintre competiţiile mele preferate. Este minunat să concurezi acasă şi să simţi energia pozitivă a tuturor persoanelor dragi care vin să te susţină. Preşedinta FRGR, Irina Deleanu, mi-a fost o persoană foarte dragă. în care am avut încredere şi care m-a ajutat şi susţinut mult în cariera mea de sportivă. Nu am avut un model ca gimnastă deşi mi-au plăcut multe sportive cum ar fi Irina Deleanu, rusoaica Evghenia Kanaeva şi italianca Elisa Santoni. Lucrul pe care îl au în comun aceste gimnaste şi îmi place la ele este determinarea şi pasiunea cu care au făcut acest sport.
Cât de complicat este să faci gimnastică ritmică în România?
Este destul de dificil deoarece condiţiile nu sunt atât de bune din punct de vedere al sălii, în ritmică fiind nevoie de multe ore de antrenament pe zi. Cheltuielile nu sunt atât de mari în comparaţie cu cele din alte ţări unde se practică gimnastica ritmică. În cariera mea, federaţia a acoperit majoritatea cheltuielior.
N-ai fi preferat, de pildă, să faci gimnastică artistică, un sport mult mai mediatizat şi mai popular la noi?
Deşi gimnastica artistică este un sport foarte frumos, nu aş fi preferat să o practic pentru că nu aş fi avut calităţile necesare. Mi se pare un sport destul de periculos pentru sănătate. Am optat pentrru ritmică după ce am văzut un campionat la televizor şi mi-a plăcut foarte mult.
Ai ratat de puţin participarea la Jocurile Olimpice de la Londra. E marele tău regret?
Da. Este cel mai mare regret al meu. Nu mă aşteptam să nu mă calific pentru că am muncit foarte mult pentru calificare şi am concurat foarte bine. Sunt mulţumită, totuşi, că am reuşit să demonstrez că meritam să fiu acolo. M-am gândit să particip la Rio, acesta fiind motivul pentru care nu m-am retras dupa eşecul de la Londra, însă nu mai am susţinerea necesară pentru a fi într-o formă bună, pentru a concura cu mândrie.
Ce perspective au colegele tale mai tinere?
Avem fetiţe foarte talentate şi sunt sigură că vor reuşi să ajungă sus cu multă muncă şi sustinerea necesară din partea federaţiei. Este foarte greu la nivel de seniorat pentru o sportivă de ritmică din România să concureze cu reprezentantele ţărilor ex-sovietice. Rusoaicele sunt într-adevar foarte bine pregătite, dar sunt multe alte sportive din ţări care au, mai presus de orice, susţinere politică.
În afară de sport, care sunt pasiunile tale?
Sunt pasionată de limbi străine şi acum, pentru că voi avea mai mult timp liber, vreau să învăţ. Am văzut multe locuri, dar cele mai impresionante, în ansamblu, mi s-au părut Italia şi Coreea. Cel mai probabil din cauza oamenilor, care sunt calzi şi primitori. Nu am un film preferat. Urmăresc mai mult serialele. Cartea mea preferată este „Alchimistul” de Paolo Coelho. Îmi place foarte mult muzica, să o ascult, dar şi să cânt deşi nu am voce. Baletul este o altă pasiune a mea. M-am priceput şi mi-a plăcut dintotdeauna, baletul fiind esenţial în gimnastica ritmică. Am avut ocazia extraordinară să dansez „Don Quijote” în gala de la Seul, de săptămâna trecută. A fost o experienţă de neuitat.
17 este cel mai bun loc ocupat de Alexandra Piscupescu la CM de gimnatică ritmică, în 2011, la individual compus
7 titluri de campioană naţională absolută a câştigat Alexandra Piscupescu, ultima oară luna aceasta, la Chiajna