Atacantul Mihai Roman (23 de ani), de la Pandurii Tg. Jiu, e dorit de FC Basel, campioana Elveției, echipă prezentă constant în grupele UEFA Champions League, informează Digisport.ro.
Oficialii elvețienilor le-au propus omologilor de la Târgu Jiu să achite 1.000.000 de euro în schimbul lui Roman, dar în două tranșe. Elvețienii vor să achite imediat 100.000 de euro și să-l ia pe atacant sub formă de împrumut pentru un sezon, după care, în cazul în care acesta va da randament, să plătească și restul de bani.
Suma generală le convine de minune gorjenilor, la fel și varianta împrumutului, numai că vor o sumă mai mare pe care elvețienii să o plătească în prima tranșă, 300.000 de euro.
Mihai Roman s-a aflat și în atenția Stelei, dar până la urmă tranzacția nu s-a mai realizat.
17 goluri a marcat Roman pentru Pandurii în sezonul recent încheiat, în toate competițiile, în cele 38 de apariții.