După despărțirea de CSM București, Alina Dobrin (38 de ani) a luat decizia de a se întoarce la Rapid, formație pentru care a mai evoluat timp de 12 ani, în perioada 1997-2009, până când problemele financiare au lovit echipa giuleșteană. Fosta extremă a naționalei, care ocupă și postul de antrenor secund, poartă echipa feroviară spre Liga Națională. După 12 runde, giuleștencele conduc Divizia A, seria A, cu 12 victorii din 12 posibile.
”Încerc să ajut cu ce pot Rapidul, să ajungă din nou acolo unde îi este locul, în Liga Națională”, declara Alina Dobrin înainte de startul sezonului.
În 1995, Alina făcea parte din echipa de tineret a României, care câștiga medalia de aur la Campionatul Mondial. La 19 ani distanță, Mădălina Ion, portarul Rapidului, a contribuit decisiv la câștigarea Mondialului de junioare, din 2014.
Rapidul se luptă pentru promovarea cu Știința București și HM Buzău. Momentan, fetele din Giulești au deja 9 puncte avans (39, față de 30) în fața Științei, după 13 etape. În weekend, Rapid a avut meci tare CSM 2 București, care a folosit o formulă cu plombe de la prima echipă, inclusiv portărița Talida Tolnai, vicecampioană mondială cu România, în 2005. S-a terminat 37-33, după 15-15 la pauză.
Alina Dobrin și-a convins două dintre fostele colege de la CSM București să vină în Grant. Ramona Geană și Cristina Niculae au sosit libere de contract.
Conform apropiaților ei, Alina Dobrin este, în sfârșit liniștită. Acuzată de soţul ei, fostul pugilist Robert Păcuraru, în 2012, că l-a înşelat cu o colegă de echipă (!), handbalista de la CSM Bucureşti a câştigat procesul ce viza custodia copilului. ”Micul David (n.r. 9 ani) stă cu mine, dar avem custodie comună. Robert are program de vizită, suntem în relații normale”, au povestit apropiații că le-a transmis Alina.
Știrea că Alina Dobrin, o fostă jucătoare a naționalei de handbal feminin a României, divorțează, după ce soțul ei o acuzp de relații homosexuale, a făcut vâlvă în presa din țară. Cristina Niculae, presupusa amanta, venise la CSM București în 2012, de la Brașov.
Robert si Alina erau căsătoriți 10 ani
Pentru a fi mai convingător la proces, Păcuraru a prezentat – prin intermediul avocatului – numele celei care i-ar fi “spart” casa (Cristina Niculae, 33 de ani azi), dar și dovezi audio, prin care acesta dorea să arate că Alina îl înșela cu o colegă de la CSM București. Iată un fragment din dialogul telefonic dintre cei doi soți, prezentat de apărătorul reclamantului, la procesul din 2013, citat de enational.ro:
Robert Păcuraru: Pentru mine a fost un șoc, Alina, un mare șoc. Crede-mă din suflet. Am primit-o ca atare, am crezut…
Alina Dobrin: Hai să nu mai vorbim!
R.P: Vrei să ajung să te văd cu ea în casă?
A.D.: Dar nu se pune problema asta.
R.P: Eu te iubesc, așa cum ești. Bă, nu fi nebună! Înțelege că asta e, eu accept!
A.D.: Vreau să mor!
R.P: Te rog eu, Alina!
A.D.: Nu mai vreau, eu nu trăiesc, mă omor!
R.P: La ea nu renunți, nu?
A.D: Nu, nu renunț!
R.P:. Nu te condamn, asta este, s-a întâmplat, s-a declanșat. Mi-a zis psiholoaga, fiecare femeie are lesbianismul în ea, fiecare femeie are acest lucru în ea, la tine s-a declanșat. Măcar ține-o ascunsă în timpul zilei, nu vă afișați în echipă! Creați tâmpenii, lumea e rea, încercați să vă ascundeți cum v-ați ascuns și până acum, asta e rugămintea mea!