Potrivit presei belgiene, Claire Michel s-a îmbolnăvit după ce miercurea trecută a înotat în Sena în cadrul triatlonului feminin, unde a terminat pe locul 38.

„Claire Michel, membră a ștafetei, este, din păcate, bolnavă și trebuie să se retragă din competiție. (…) Decizia, ca și această comunicare au fost luate în consultare cu sportivii și anturajul acestora”, a anunțat Comitetul Olimpic și Interfederal Belgian (COIB), printr-un comunicat de presă.

Sportiva belgiană „a fost contaminată de o bacterie în timpul trecerii pe Sena”, scrie La Libre, care invocă probleme cu stomacul și intestinele.

Cotidianul flamand De Standaard notează că Claire Michel a fost „infectată de bacteria E.coli”.

Pentru moment, nu a fost stabilită nicio legătură oficială între boala triatletei și faptul că aceasta a înotat în Sena.

„COIB şi Triatlonul Belgian speră că se vor trage învăţăminte pentru viitoarele competiţii de triatlon de la Jocurile Olimpice. Ne gândim aici la garantarea zilelor de antrenament, a zilelor de concurs şi a formatului competiţiei, care trebuie să fie clarificate în prealabil şi să asigure că nu există nicio incertitudine pentru sportivi, anturaj şi susţinători”, au transmis Comitetul Olimpic Belgian și Triatlonul Belgian.

Cu probleme de sănătate se confruntă și doi triatleți elvețieni. Adrien Briffod suferă de o infecție gastrointestinală și trebuia să fie înlocuit de Simon Westermann, care s-a îmbolnăvit și el.

„Sylvain Fridelance îi ia locul lui Simon Westermann pentru ștafeta mixtă de luni… Westermann, care nu a testat Sena, trebuie să renunțe la participare din cauza unei infecții gastrointestinale”, a transmis Federația Elvețiană.

„Este imposibil de spus dacă infecția lui Briffod este legată de calitatea apei din Sena, care a făcut obiectul a numeroase discuții înainte de evenimentele individuale. Un sondaj efectuat între colegii mei din alte țări nu a evidențiat până acum nicio acumulare de boli gastrointestinale la sportivii care au început miercurea trecută cursa individuală”, subliniază Hanspeter Betschart, doctor al delegației elvețiene.

În primele zile ale Jocurilor Olimpice, organizatorii au fost obligați să anuleze antrenamentul pentru concursul de triatlon în Sena, după ce ploile au afectat calitatea apei fluviului care traversează capitala Franţei.

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de debutul Olimpiadei de la Paris, ministrul francez al sporturilor şi al Jocurilor Olimpice 2024, Amelie Oudea-Castera, a înotat în Sena, pentru a dovedi că apele fluviului corespund standardelor.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News