Fundașul lui Sassuolo și al echipei naționale locuiește la 20 de kilometri de orașul clubului pe care îl reprezintă. Ambele localități fac parte din Provincia Modena, una din cele mai afectate de pandemie în Italia. La acest moment, numărul de cazuri în provincia unde se află Vlad Chiricheș este mai mare decât totalul cazurilor pozitive din toată România!
Jucătorul nostru a acceptat provocarea de a împărtăși cu suporterii români rutina unei zile: “Poate nu e spectaculoasă, dar acesta e adevărul, acestea sunt activitățile. Nu îmi e deloc ușor, sunt blocat aici, ieri s-au împlinit fix 3 săptămâni, sunt 22 de zile consecutive în casă… Iar soția și cei doi copii sunt în România, la fel părinții mei…”
Ora 9:00 – Micul dejun
Ouă fierte, avocado, măsline verzi și puțină brânză, specialitate italiană. O cafea și un suc de fructe.
Nu pregătesc prea multe dimineața, pentru că trebuie să fiu chiar mai atent decât în mod normal la condiția fizică în aceste zile.
Dar și pentru că la prânz îmi e tare poftă de ceva românesc, abia acolo îmi voi da toată silința în bucătărie 😊
Ora 11:00 – Exerciții fizice
Am mai multe seturi de exerciții pe care le alternez. Le recomand tuturor celor care practică fotbalul, atât sportivi profesioniști, cât și copiilor care încep acum acest drum în fotbal. E o perioadă cu provocări pentru sportivi, trebuie să compensăm lipsa efortului din antrenamente și din competiție. În plus, exercițiile fizice îți dau nu doar un tonus fizic bun, ci și o stare pozitivă.
Ora 13:00 – Chef Vlad
Am pus tot, cum am învățat! Rădăcinoase, morcov, sare și… acum încerc! Hai că se apropie de gustul de-acasă!
E ciorbă de fasole cu afumătură, cu ingrediente din Italia, dar cu suflet românesc totdeauna!
Aș promite că le pregătesc și colegilor de la națională, la Mogoșoaia, cu ocazia primei reuniri, dar știu că nu e tocmai ce trebuie pentru meniul nostru în competiție 😊
Ora 14:00 – Prânzul românesc
Întrerupem reportajul, pentru că la masă nu se vorbește.
Mi-am pus într-o strachină de acasă, la care țin foarte mult.
Poftă bună!
Ora 15:00 – Lectură: “Secretele minții de milionar”
Pentru că e și puțin soare, mă relaxez în curte cu o carte interesantă.
Citesc “Secretele minții de milionar” de T. Harv Eker, o lectură din categoria dezvoltare personală – cărți motivaționale.
Te ajută mai mult să scapi de prejudecățile în afaceri și în viață, să îți construiești un parcurs de succes.
Nu e vorba despre bani neapărat, ci despre opțiunile pe care le ai și nu îți dai seama că le ai!
Ora 16:00 – Exerciții fizice, din nou
Trebuie să ne întoarcem la meseria noastră 😊 Mai fac o serie de exerciții, în completarea primelor. Terasa casei a devenit practic terenul meu de încălzire și antrenament.
Ora 20:00 – Seara. Gustare, puțin TV și știri din România
La finalul zilei mănânc doar o gustare, nu prea mai e loc de ceva spectaculos, nu uitați condiția fizică! Stau foarte puțin la televizor, mai urmăresc pe net anunțurile legate de evoluția pandemiei în România, declarațiile autorităților, măsurile care se iau.
Dar cel mai mult, în perioada asta a zilei, stau pe telefon cu familia… Îmi e atât de dor de ei… Și de voi, suporterii noștri! Îmi e dor să joc pentru ROMÂNIA!
Vă îmbrățișez, protejați-vă pe voi și pe cei dragi, stați cât mai mult în case! Va fi bine, până la urmă! Hai, România!