Manea a primit drept cadou de la directorul general al clubului, Gabriela Szabo, un tablou cu tricoul pe care l-a purtat în ultimele sezoane şi o plachetă.
După peste 15 ani de sport la nivel înalt, unul dintre cei mai buni pivoţi ai României a decis să pună capăt carierei şi să-şi canalizeze toată energia în încercarea de a avea un copil.
”Ştiam că va urma finalul, m-a emoţionat acest moment, nu mă aşteptam să primesc acest dar minunat. A fost cea mai mare bucurie când am venit la CSM, voiam să vin acasă, nu mă gândeam că voi face performanţă în oraşul în care m-am născut, a fost ceva incredibil să câştig Liga Campionilor. Sper să fi fost iubită şi ca om şi ca sportiv, cred că am fost destul de populară şi vreau să le transmit fanilor că-i apreciez şi le mulţumesc că au fost alături de noi. Voi veni la toate meciurile CSM-ului, îmi va lipsi handbalul, jumătate din viaţă mi-am dedicat-o sportului. Nu cred că voi rămâne în lumea handbalului, vreau să fac cu totul altceva, vreau să învăţ alte lucruri. Acum, cel mai important este pentru mine familia, sper şi îmi doresc enorm să fiu mamă”, a spus Oana Manea.
Palmaresul său cuprinde 12 titluri de campioană naţională, 4 Cupe ale României, 4 Supercupe, un trofeu al Ligii Campionilor (2016), o finală jucată în 2010, Trofeul Campionilor EHF (2007), Cupa Cupelor EHF (2007), medalie de bronz cu echipa naţională la Campionatul Mondial din 2015, medalie de bronz la Campionatul European în 2010, medalie de argint la Campionatul European de junioare în 2003 şi de bronz la Campionatul Mondial Universitar în 2008.
AGERPRES