Căpitanul Tigroaicelor, Oana Manea, și-a prelungit contractul pentru un sezon, după alte 5 petrecute deja aici. La semnarea acordului, handbalista a declarat: ”Mă simt foarte bine la CSM București, este clubul unde mi-am îndeplinit un vis mai vechi, câștigarea Ligii Campionilor. Faptul că în fiecare an avem obiective înalte mă motivează și mă convinge că este alegerea corectă în ceea ce mă privește.”
Jelena Grubisic, MVP-ul Ligii Campionilor în 2016, a decis să rămână încă două sezoane în capitala României. Una dintre artizanele câștigării trofeului european, croata a mărturisit: „Sunt aici de trei ani, sunt foarte mulțumită, sunt fericită cu handbalul pe care îl jucăm, tot timpul am avut o echipă excelentă. Este o atmosferă plăcută, fetele sunt de treabă și eu sunt foarte fericită aici.”
Paula Ungureanu visează să câștige Champions League
Un alt lider în teren al echipei, Paula Ungureanu, va evolua sub culorile clubului din capitală pentru încă 2 ani. „Sunt fericită că voi continua la CSM Bucuresti. Acum gândurile mele se îndreaptă către câștigarea celui mai râvnit trofeu, Champions League, trofeu la care am visat de când am început handbalul. Mă bucur să fac parte din acest colectiv valoros și să simt susținerea necondiționată a publicului minunat, care umple Polivalenta până la refuz. Vă invit pe toți să fiți aproape de noi, pentru ca la finalul sezonului să ne bucuram de tot ceea ce vom realiza împreună!”, a subliniat Paula după semnarea prelungirii contractului.
Postul de extremă stângă este asigurat pentru următorul an competițional. Iulia Curea (1 an) și Majda Mehmedovic (2 ani) vor continua să ne încânte cu reușitele lor și în viitoarea stagiune.
Iulia Curea: „Am ales să semnez în continuare cu CSM București pentru că este cel mai mare club din România, care se bate în fiecare an pentru câștigarea trofeului Champions League și îmi doresc în continuare să joc la cel mai înalt nivel, iar aici mă simt ca acasă!”
Majda Mehmedovic: „Mă simt bine aici și cred că avem o echipă foarte bună, atât în acest sezon, dar mai ales în sezonul următor. Când am făcut o comparație, am decis să rămân aici și să continui colaborarea cu CSM”.
CSM București a anunțat recent transferul altor jucătoare valoroase, dar are șanse mici să o păstreze în lot pe Isabelle Gullden, una dintre cele mai bune handbaliste din ultimii ani.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!