ComenteazăLibertatea: La mulţi ani, domnule Bellu. V-aţi gândit cum veţi sărbători împlinirea celor 61 de ani?
Octavian Bellu: Nu într-un mod special. Voi fi în sala de gimnastică. Avem foarte multă treabă aşa că nu prea e timp de petreceri.
Totuşi, de fiecare dată în astfel momente elevele dumneavoastră nu au ratat ocazia de a vă săpuni cu frişcă. De-a lungul timpului câte kilograme de frişcă s-au folosit pentru astfel de săpuneli?
(nr zâmbeşte). A, e foarte greu de făcut un calcul. Nu am stat niciodată să-l fac, dar cred că s-a folosit destul de multă frişcă. Oricum, în ultimii ani, acest obicei a început să cam dispară….
Sufleteşte, cum vă simţiţi la vârsta de 61 de ani?
Dacă ar fi să facem acum o filosofie a vârstei pe care o ai, ideea că un om îmbătrâneşte frumos este un fals. Cel puţin aceasta e părerea mea. La vârsta de 61 de ani, sufleteşte pot spune că mă simt undeva la 40 de ani. Sau, pentru a fi şi mai exact, între 40 şi 50 de ani. Potenţialul fizic, mental dar şi puterea de muncă pe care le am în clipa de faţă corespund acelei vârste de care aminteam ceva mai devreme.
Până la ce vârstă v-aţi propus să antrenaţi?
Cu siguranţă nu mă va găsi vârsta senectuţii în sala de gimnastică. Atunci când ceasul biologic îmi va spune că trebuie să renunţ o voi face.
Aţi fost şi aţi rămas un om al succesului. Există un secret al obţinerii acestui succes?
În primul rând trebuie să existe multă pasiune în tot ceea ce faci. În afara acestei pasiuni sunt şi mulţi factori care converg pentru a atinge şi menţine acest moment, cum ar fi: întâlnirea antrenorului cu sportivii talentatţi, chimia realizată ei, modul în care comunică unul cu celălalt. Dacă toţi aceşti factori se regăsesc într-un tot, atunci aceasta ar fi reţeta reuşitei.
Dacă ar fi să vă imaginaţi o întâlnire între Octvian Bellu de acum şi cel de la vârsta de 30 -40 de ani, ce sfaturi i-aţi da lui Tavi Bellu din tinereţe?
Ce mi-am spus eu însumi de fiecare dată. I-aş spune doar atât: ”Şi tu poţi! Şi tu eşti capabil să reuşeşti”.
Aveţi tabieturi?
Sunt foarte puţine tabieturile pe care le am. Consider că acestea ţin de o anumită rutină şi conduc, în timp, la blazare.
Care dintre fotografiile de la Jocurile Olimpice vă sunt cele mai dragi?
Sunt multe imagini de acest fel. Îmi aduc aminte de fotografiile cu Lavinia Miloşovici, Andreea Răducan sau cele făcute cu echipa. Toate îmi sunt dragi. În general imaginile surprinse la un mare succes pe care le revezi peste timp îţi produc o anumită stare de bine.
Ce aşteptări aveţi de la fetele pe care le pregătiţi azi?
Eu aştept ca ele să-şi dorească foarte mult ca la Campionatele Europene şi la Olimpiadă să obţină rezultate cât mai bune. Dacă tot şi-au petrecut copilăria în sala de gimnastică, măcar acest lucru să aibă şi o finalitate.
Două dintre elevele dumneavoastră, Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor au trecut de multă vreme de vârsta copilăriei. Vă cer sfaturi legate de viaţa lor de zi cu zi?
Ele sunt la vârsta la care pot lua singure decizii pentru ceea ce au de făcut în viaţă. Sigur ccă dacă vor veni la noi să ne ceară un sfat, îl vom da cu toată dragostea. Şi eu, şi Mariana Bitang suntem părinţi şi putem să le sfătuim în multe privinţe.
Sunteţi o persoană foarte populară. Când aţi dat ultima dată un autograf?
Cred că la Campionatele Mondiale de la Tokyo a a venit cineva la mine pentru a-mi cere un autograf.