„Nu pot spune că sunt mulţumit, pentru că şi noi ne făcusem un plan realist. Putem spune că se putea mai mult, dar trebuie să fim conştienţi de faptul că s-ar fi putut să luăm şi mai puţine. A fost o competiţie extraordinar de dură. Mă bucur că cele două veterane au fost în echipă, pentru că altfel ar fi fost mult mai rău şi chiar public, de fiecare dată, am dorit să le mulţumesc, pentru că fără Sandra şi Cătălina, probabil că echipa României ar fi suferit foarte mult. Per total, gimnastica şi-a făcut datoria, a luat 33 la sută din medaliile delegaţiei şi rămâne ca celelalte detalii să fie discutate cu cele care îşi vor continua activitatea”, a spus Bellu, potrivit Mediafax.