Libertatea: Cât de util este acest cantonament?

Octavian Bellu: Destul de util, ţinând cont că fetele veneau după o scurtă vacanţă. Practic, abia acum ele şi-au recăpătat tonusul atât de necesar. Efectele acestui cantonament centralizat se vor vedea, cu siguranţă, în viitorul apropiat.

Cum s-au acomodat acolo?

Bine, chiar foarte bine. Sala în care ne desfăşurăm pregătirea o ştiam de mult timp. Este aceeaşi în care s-au antrenat şi componentele lotului naţional de gimnastică al Italiei. Aparatele sunt aceleaşi ca şi acasă. Condiţiile de pregătire şi de cazare sunt foarte bune.

Pe ce puneţi accentul cel mai mult în timpul pregătirii?

Ne interesează pregătirea fizică, dar şi antrenamentele specifice, în egală măsură.

La revenire, nici o zi de vacanţă

Aţi avut timp să ieşiţi pentru câteva ore cu fetele în oraş?

Am fost cu toţii la Dom, le-am dat voie să meargă şi la cumpărături, ţinând cont că se apropie Sărbătorile de iarnă şi, cu siguranţă, fiecare vrea să cumpere câte un mic cadou pentru cei de-acasă.

După revenirea în ţară vă veţi continua pregătirea la Izvorani?

Probabil. După revenirea în ţară nu va mai exista nici măcar o zi de vacanţă. Competiţiile importante bat la uşă, iar fiecare zi de pregătire care este pierdută se simte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News