Mutarea s-a efectuat aseară, când a fost operată în Monitorul Oficial, și a devenit practică în cursul zilei de astăzi. Decizia îi aparține premierului Sorin Grindeanu.
Odeta Cristinela Nestor, supranumită ”doamna de fier” a pariurilor sportive, este persoana care zgândărit, în mandatul său, lumea pariurilor on-line. S-a lăsat cu scandal public, de vină fiind și comunicarea deficitară, dar statul a profitat din plin, sporindu-și veniturile la buget.
”O să-i alergăm și îi vom găsi”, declara fosta șefa instituției, într-un interviu pentru ”Libertatea”, în iulie 2015. Prilej cu care avertiza că persoanele aflate în spatele a zeci de mii de conturi la pariuri sunt în pericol de amendă, dacă vor mai juca la case care nu dețin licență. Bet365.com, care deținea 60% din clienții din mediul on-line, și-a pierdut licența, iar jucătorii care accesat-o au rămas atunci descoperiți.
Într-o declarație oferită în exclusivitate site-ului de pariuri sportive ponturi-bune.ro, Odeta Nestor (n.r. – plătită, se pare, cu 18.000 de euro pe an la ONJN) spune că decizia înlocuirii nu-i face neapărat rău: ”E mai bine pentru mine, de-acum încolo o să muncesc pentru mine. O să merg în mediul privat și o să-mi intre mai mulți bani în buzunar. Am mai multe oferte, dar sigur nu voi deveni angajat al unui operator de pariuri sportive din România”.
Numirea lui Dan Iliovici are rațiuni politice. Aceleași motive au funcționat și la înscăunarea lui Valentin Korman în funcția de vicepreșdinte al ONJN. Korman a fost consilierul lui Grindeanu, la Consiliul Județean Timiș.