O nouă lege care reglementează activitatea pariurilor on-line este pe cale să bulverseze viața a milioane de români. Până acum, agenții de pariuri celebre în lume, precum william hill, bwin, bet365 sau unibet, jucători mari pe piața de profil, cu sponsorizări la cluburi precum Real Madrid sau AC Milan, funcționau în afara legii în România. 

Pariorii de la noi (care sunt de ordinul milioanelor) jucau astfel ilegal, fiind socotiți infractori. Doar că legea nu s-a aplicat. Viitorul arată însă diferit. O lege nouă, intrată în vigoare luna trecută, îi transformă din potențiali infractori în potențiali contravenienți. O trecere la o viață mai blândă. Doar în aparență, fiindcă amenințările cu aplicarea legii sunt de această dată reale și vin de la o instituție nou-înființată a statului (în 2013), ONJN – Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. ONJN-ul promite, după modelul sperietoarei ANAF, că îi va controla la sânge pe români și îi va sancționa, urmând să le ia urma cu ajutorul băncilor. Caz în care, mulți vor ajunge să își închidă conturile, de teama amenzilor. Presiunea se va muta, astfel, pe casele de pariuri, care vor dori cu orice preț să obțină licența în România, ca să nu-și piardă clienții dintr-o piață europeană importantă, așa cum este socotită cea românească. 

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Doar că, pentru a lua licența de funcționare, marii operatori trebuie să plătească din urmă 20 la sută din profitul realizat din decembrie 2010 și până în prezent. Este o miză de sute de milioane de euro pentru statul român, iar marile agenții mondiale au bătut, deocamdată, în retrage. Acum, un om cu domiciliul în România nu-și mai poate deschide un cont de pariuri la bwin, unitbet sau la bet365, dar sunt active cele făcute înainte de apariția legii în România. Doar că acestea din urmă sunt tot ilegale și li se vor lua urma cât de curând. Doar trei operatori au obținut drept provizoriu de operare în România: Stanleybet, Netbet și Winmasters.

Guvernul a pus o femeie frumoasă să îi scormonească pe români. Se numește Odeta Cristinela Nestor și este președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), care este ajutată de către Tudor Simota, director general al Direcţiei Generale de Supraveghere şi Control din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Șefa instituției a acceptat să stea de vorbă cu ”Libertatea”. Discuția s-a purtat într-un birou în care, pe masa de lucru, trona o cană pe care scria ”Super Șefă”.

”Îi atenționăm pe toți cei joacă pe platformele on-line că, după data de 10 septembrie, le va fi restricționat accesul către platformele de joc și va exista o mare probabilitate ca banii pe care îi au pe aceste platforme să fie blocați. Băncile sunt obligate să ne ofere tot concursul, în acest sens. Iar operatorii de pariuri care vor licența, trebuie să-și achite datoriile din urmă, în timp de 90 de zile, adică 20 la sută din profitul obținut din decembrie 2010 încoace. Dacă nu, o să-i alergăm și îi vom găsi!”, este mesajul dur lansat de Odeta Cristinela Nestor. Amenda pentru un parior prins în ”ofsaid” este între 5.000 și 10.000 de lei.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

Ce rezultate are ONJN de la înființare și până în prezent?
Odeta Cristinela Nestor: 
ONJN a fost înființat în luna mai a anului 2013. De la acel moment, pe parcursul câtorva luni, s-au îndeplinit toate formalitățile de preluare a documentelor de la Ministerul Finanțelor Publice, de închegare a unei echipe prin preluarea de personal de la Garda Financiară și pentru instruirea acestui personal, prin însușirea cunoștințelor necesare pentru instituirea unei discipline în piața jocurilor de noroc prin combaterea reală a faptelor de natură infracțională și a activităților nelegale din domeniul jocurilor de noroc în scopul restrângerii dimensiunilor pieței negre. În septembrie 2013, Direcția de Supraveghere și Control a ONJN a devenit efectiv funcțională și au fost demarate numeroase acțiuni de control. Sfârșitul anului 2013 a adus un bilanț concretizat în 2.719 acțiuni de control, cu amenzi aplicate în valoare totală de 6.148.207, din care mai mult de o treime a fost încasată pe loc (respectiv 2.084.000 lei), 187 de infracțiuni și  un număr de 171 de sesizări penale pentru un prejudiciu estimat de 22.538.734 lei.

Pe parcursul anului 2014, în ceea ce privește piața jocurilor tradiționale, ONJN a emis autorizații de exploatare pentru un număr de 69.720  aparate tip slot-machine, un număr semnificativ mai mare comparativ cu anul precedent, când au fost emise autorizații de exploatare pentru 50.567 aparate tip slot-machine. În urma verificării situației importurilor, am observat că nu au fost făcute importuri masive de aparate, și drept urmare, considerăm că diferența semnificativă pe care am menționat-o mai sus provine din zona nelicențiată.

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”
Recomandări
De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

Am avut o activitate foarte intensă la nivelul activităților de control desfășurate în teritoriu, punând accent pe publicitatea/marketing-ul și/sau promovarea jocurilor de noroc on-line neautorizate, verificarea cluburilor de poker, identificarea și scoaterea din piață a aparatelor tip slot-machine exploatate în condiții ilegale, conformarea la cadrul legal al operatorilor economici care importă, produc și/sau comercializează mijloace de joc, verificarea modului de calcul și plată a obligațiilor fiscale specifice ce decurg din activitatea de jocuri de noroc.

În ceea ce privește activitatea de control pe reclama și publicitatea jocurilor nelicențiate, sancțiunile aplicate au fost mai mult decât consistente. Parte dintre acestea au fost contestate, iar la momentul actual se așteaptă decizia instanțelor de judecată. Până la momentul definitivării acestor litigii, ONJN își rezervă dreptul de a nu face publice sumele în discuție.

Statistic vorbind, ANAF-ul, în perioada 2010-2013 a aplicat amenzi în această zona în valoare de aproximativ 400.000 lei. Odată cu înființarea ONJN, controalele pe piața jocurilor de noroc s-au intensificat, iar cifrele pe care le-am amintit mai sus fac dovada acestui lucru.

Număr litigii pe publicitate și reclamă = 23

Litigii câștigate = 23

Litigii definitive și câștigate = 2

Sume câștigate ca urmare a celor 2 litigii câștigate: 60.000 lei + 50.000 lei = 110.000 lei

Total amenzi aplicate în toate cele 23 de litigii = 1.035.000 lei

Confiscări sume de bani  în cele 23 de litigii = 29.119,13 euro.

Din 13 februarie, a intrat în vigoare noua lege a pariurilor! Prin aceasta, abia de la 1 iulie au putut fi autorizate primele firme astfel ca românii să poata juca on-line. Din câte anunță site-ul ONJN, există doar trei operatori care au au ”obținut drept provizoriu de organizare și exploatare a jocuri on-line 2015”. Dintre aceștia, doar unul este din România, iar ceilalți doi sunt din Malta! Mai mult, unul și-a făcut mult timp reclamă ilegală în România. Cum explicați această situație?
Toți operatorii, inclusiv Winmasters, la care faceți referire aici, au fost controlați și s-au luat măsurile legale. Ideea nu a fost să luăm măsuri extreme împotriva lor, ci să-i determinăm să vină la licențiere, cu plata tuturor datoriilor începând cu decembrie 2010.

Este adevărat că toți cei care joacă on-line la firme neautorizate sunt pasibili de amenzi uriașe? Această reglementare era și în legea veche?
Legea prevede foarte clar că participarea la jocuri de noroc neautorizate pe teritoriul României constituie contravenție și este sancționată cu o sumă considerabilă, cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei. Existau sancțiuni și în legislația anterioară, măsurile fiind mult mai dure, legislația prevăzând închisoare de la 6 luni la 2 ani. După expirarea celor 90 de zile prevăzute de perioada de amnistie, vom intra în forță, sancționând fără excepție toți jucătorii care vor continua să joace pe platformele ilegale, deoarece îi putem identifica după datele pe care le-au folosit pentru a accesa aceste platforme.

Prin Legea 124/2015 se reglementează situația impozitelor datorate participării la jocurile online. Puteți lamuri aceste prevederi?
Impozitarea veniturilor obținute din jocurile de noroc online se face astfel: pe baza declarației pe proprie răspundere privind veniturile realizate, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale competente, emite decizia de impunere prin care se comunică impozitul anual datorat pentru veniturile din jocurile de noroc online. Impozitul se calculează pe baza declarației pe proprie răspundere a contribuabilului și va cuprinde sumele pentru fiecare sumă retrasă, aplicându-se una dintre cele trei cote de impozitare prevăzute de lege, și anume : 1%, 16% și 25%, în funcție de valoarea veniturilor obținute. De menționat că veniturile obținute nu se cumulează pentru a se impozita per total cu 25%, ci se vor impozita corespunzător, în funcție de valoarea retragerilor de pe platforme pe conturile personale ale jucătorilor.

Credeți că noua legislație îi atrage pe jucători spre sistemul on-line, sau îi determină să rămână conservatori și să joace tot offline, la agențiile din cartier?
E vorba despre două categorii foarte diferite de consumatori. Consumatorul de jocuri tradiționale va accesa într-o măsură destul de mică platformele de jocuri online, preferând de fapt, clasicele agenții de pariuri, cazinourile, sălile de aparate slot-machine sau mai nou introdusele AWP-uri.

De altfel, studii existente în alte țări europene (Italia, Spania, Franța) au demonstrat că reglementarea online-ului nu afectează segmentul land-based, dar previzionăm că pe termen lung (10-20 ani), odată cu dezvoltarea și răspândirea noilor tehnologii (telefoane, tablete, laptopuri), cu siguranță numărul celor care vor accesa jocurile online va crește.

Aveți o estimare a numărului celor care practică jocuri de noroc on-line, asta ca să știm câți pasibili infractori sunt (au fost) în România, din acest punct de vedere?
În momentul acesta deținem date (fără a le putea face publice) privind jucătorii de pe diverse platforme ale operatorilor care și-au exprimat intenția de a veni în România. Avem date clare despre participanții la turnee de poker și la jocurile de cazino, precum și despre jucătorii cu cele mai mari încasări în agențiile de pariuri.
După cum am spus mai sus, nu putem vorbi despre infractori, ci despre contravenienți. 

Prin reglementarea jocurilor de noroc de tip on-line, ar trebui să vină mai mulți bani la bugetul de stat! Aveți o estimare făcută în acest sens?
În ceea ce privește sumele încasate de stat din jocurile de noroc online, pe baza unor studii comparative și a unor estimări, credem că valoarea intrărilor, însemnând numai taxele directe care urmează a fi încasate la bugetul de stat de la organizatorii de jocuri de noroc care vor fi licențiați în cursul anului 2015, pentru ca aceștia să-și poată desfășura activitatea în mediul on-line, se va ridica la suma de 100 milioane euro.

Este dificilă obținerea licenței pentru jocuri on-line? Câți operatori s-au mai înscris pentru obținerea unei astfel de licențe?
În elaborarea noii legislații, am avut ca modele alte state europene, unde măsuri similare celor pe care le-am luat, funcționează echitabil pentru toți cei implicați. Am considerat că legislația Maltei este cea mai completă. De aceea, condițiile impuse de legislația noastră sunt similare, nu am solicitat nimic suplimentar. Având în vedere acest lucru, se poate spune că operatorii licențiați în Malta au un avantaj, cunoscând exact care sunt condițiile de licențiere. Dar în afara acestui aspect, subliniem faptul că absolut toți operatorii care vor aplica pentru obținerea unei licențe în România, vor beneficia de tratament egal din partea instituției noastre.

În afara celor trei operatori ce au obținut deja acel drept provizoriu de operare, pentru platformele Stanleybet, Netbet și Winmasters, vă pot spune că avem discuții cu operatori, atât de talie mare, cât și medii sau chiar mai mici, ce s-au arătat interesați de licențierea pe piața din România. Având în vedere faptul că la acest moment, discuțiile și procedurile sunt fie în stadiu incipient, fie în curs de desfășurare, nu vă putem pune la dispoziție numele acestora, dar dorim să subliniem că pe site-ul nostru, veți regăsi în permanență informații actualizate privind situația operatorilor cu drept de funcționare în România.

Ați avut vreo sesizare care să se îndrepte împotriva caselor on-line? Evident, este vorba despre cele neautorizate…
Până la acest moment, nu. Dar nu este surprinzător, având în vedere faptul că măsurile de sancționare există și existau nu doar pentru operatorii nelicențiați, ci și pentru cei ce accesau serviciile acestora.

În România, au fost interzise jocurile de noroc de tip on-line, mai exact se interzicea să se parieze la casele on-line neautorizate, care erau multe, dacă nu chiar toate! Au fost interzise din punct de vedere legal, dar nu s-au luat și măsuri specifice. Spre exemplu, în Turcia sau în SUA, adresele caselor on-line sunt inaccesibile consumatorilor (aici se poate spune de modelul Italia, acolo unde timp de două zile au fost blocate paginile de Facebook ale celor care aveau reclame, până au scos respectivele reclame, ori intenția de a bloca și la noi acele link-uri ale caselor care nu se autorizează pe teritoriul României). În Romania, pe Facebook își fac reclamă nestingheriți mulți așa-ziși ”vânzători de ponturi”, unii cu trimitere spre anumite site-uri. Când se va acționa și împotriva acestora?
După noile modificări legislative, avem într-o foarte mare măsură, nu în totalitate (vorbim despre posibilitățile de accesare ale Internetului) toate pârghiile de blocare. Considerăm că avem posibilitatea de a reglementa peste 95% din piață. Astfel, putem bloca accesul jucătorilor la respectivele platforme prin redirecționare către o pagină a ONJN-ului, prin interzicerea plăților făcute de procesatorii de plăți către jucători (procesatorii vor avea obligativitatea de a obține licență Clasa 2), iar în ceea ce privește marile companii, gen Facebook, Google, Apple, avem discuții avansate de colaborare, astfel încât aceștia să blocheze atât reclama și publicitatea, cât și magazinele virtuale care depozitează aplicațiile operatorilor de jocuri de noroc.

De altfel, atât Facebook, cât și Google s-au conformat solicitării noastre de a interzice accesul la anumite site-uri care făceau reclamă.

Ceea ce considerăm noi important pentru jucători, pe lângă faptul că aceștia pot juca pe site-uri licențiate, fără a mai fi pasibili de sancțiuni contravenționale, este faptul că legea prevede că  toți banii constituiți ca și depozite ale jucătorilor pe site-urile licențiate, vor fi obligatoriu depozitați în bănci din România, jucătorilor garantându-li-se că banii nu le vor fi deturnați sau folosiți în alte scopuri. Prin termenele prevăzute de lege, sesizările jucătorilor cu privire la anumite probleme întâmpinate în legătură cu operatorii, se vor rezolva legal. Condițiile de joc afișate de către operatori pe site-urile lor vor fi verificate legal prin mai multe metode, asigurându-ne astfel că jucătorii nu sunt păcăliți în legătură cu cotele, condițiile de joc sau mecanismele care garantează că sistemele electronice sunt corecte și nu înșală jucătorul.

Atenționăm toți jucătorii care joacă pe platformele online că după data de 10 septembrie, le va fi restricționat accesul către platformele de joc și va exista o mare probabilitate ca banii ce îi au pe aceste platforme să fie blocați.

De aceea, le recomandăm să joace doar pe site-uri licențiate, în caz contrar nicio autoritate nu va răspunde pentru sumele blocate.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
FANATIK.RO
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI