”Pot spune că am semnat și că sunt președintele executiv al Rapidului. Acum, ceea ce mă preocupă cel mai mult este să aduc jucători buni la echipă. Mă voi întâlni mâine cu Cristi Săpunaru, pe care sper să-l conving. Mai aștept un răspuns de la Nicolae Grigore, pe care-l aștept să-și rezilieze contractul cu Apollon.
La fel, mă voi întâlni și cu Daniel Niculae, pe care, de asemenea, sper să-l conving să ni se alăture”, a declarat ”Vamă”, la Digi Sport.
Acesta a admis că Dan Nistor și Constantin Grecu sunt și ei pe lista de achiziții. ”Așteptăm un răspuns de la Evian, mâine-poimâine, la fel, trebuie și Grecu să ne dea un răspuns”, a adăugat Gheorghe.
El a dezvăluit cantonamentul unde rapidiștii vor face pregătirea de iarnă. ”Vom merge în Grecia, la Xanthi. Cu toată prietenia care mă leagă de Răzvan Lucescu, nu el ne-a ajutat cu acest cantonament, cum s-a zis prin țară, ci un prieten de-al meu, care ne-a pus o bază de pregătire la dispoziție. Am văzut condițiile, sunt foarte bune”, a încheiat noul președinte al Rapidului.
Alegeri Prezidențiale – turul 2 – rezultatele finale BEC pentru președinția României!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Adevarul.ro
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Observatornews.ro
Rezultate alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este matematic noul preşedinte al României
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări