OFICIAL! Jean-Alain Fanchone este noul fundaș stânga al Petrolului!
SportNews.ro a avut din nou dreptate! Informația oferită în exclusivitate (click aici), conform căreia Petrolul Ploiești se afla în negocieri avansate cu fundașul stânga, Jean-Alain Fanchone (25 de ani), fost internațional de tineret al reprezentativei Frantei s-a confirmat astăzi pe site-ul oficial al clubului ploieștean.
Fanchone a semnat, joi, cu Petrolul un contract valabil în următoarele 3 sezoane.
Născut pe 22 septembrie 1988, la Mulhouse, Jean-Alain a început fotbalul la RC Strasbourg, unde a activat timp de aproape un deceniu, în perioada 2003-2012, ultimii 4 ani la echipa de seniori, pentru ca în stagiunea 2010-2011 să joace aproape 30 de meciuri în Ligue 1, în tricoul lui Arles-Avignon.
După ce a parafat un angajament cu Udinese, în 2011, fostul internațional de juniori a fost împrumutat la Watford, după care a ajuns la Olympique Nimes, formație unde jucătorul de 1,76 metri și 71 de kilograme a evoluat constant în banda stângă a defensivei.
”Am negociat cu Udinese timp de o lună și ne bucurăm că am realizat acest transfer. Fanchone este un jucător cu o viteză și tehnică foarte bună, dar și cu experiență, acumulată mai ales în sezonul în care a evoluat în Ligue 1”, a declarat, pentru fcpetrolul.ro, managerul sportiv Marius Nicolae.