ACTUALIZARE. Din conferința de presă a lui Mircea Rednic. Mesaj pentru dinamoviști, atac la ”rivalul” MM Stoica, mesaj pentru Claudiu Niculescu.

Fotografii: Cristi Preda/ Gazeta Sporturilor

„Prima oară am venit când s-au schimbat 18 jucători, 2006 – 2007. Am luat campionatul, am trecut în primăvara europeană. Cu ce echipe am fost în grupe? Cu Leverkusen, Bruges, Tottenham, Besiktas. Asta o spun pentru Luțu 2 de la Steaua, ca să o ştie.

Eu îl respect pe Mihai Stoica. M-am întâlnit și ieri la meci. Am fost întrebat de chelner dacă poate să vină la masa mea și i-am zis că n-am nici o problemă. Dar n-a venit, a rămas pe terasă. Nu i-am făcut niciodată rău, dar chiar îl apreciez. Dar m-a deranjat un lucru, pentru că el când spune ceva chiar argumentează. Aici m-a deranjat că m-a comparat cu Gnohere (n.r. MM Stoica a spus că Gnohere are meciuri în Cupele Europene câte are ”Puriul” în toată cariera lui!)

Prefer să fiu un antrenor fără onoare şi demnitate, aşa cum s-a scris, şi să vin să salvez clubul. Un club care mi-a dat atâtea satisfacţii şi ca om şi ca fotbalist.

Am văzut foarte multă satisfacţie de la duşmanii noştri care spuneau că Dinamo va retrograda. Dinamo nu va retrograda şi se va califica în play-off, cu lotul acesta slab, despre care se spune.

„Nu am venit să mă îmbogăţesc, am venit să ajut Dinamo.

„Îmi pare rău pentru Claudiu, am vorbit cu el. Asta e viaţa de antrenor. Eu şi de ziua mea am păţit-o, când am fost dat afară.

”La Dinamo rămâne să joace cine merită”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3


–––––––––––––––

Campion în tricoul alb-roșu (1984 și 1990) și pe banca tehnică a echipei (2007), Mircea Rednic este un nume de legendă pentru istoria clubului, pentru ce înseamnă performanță în fotbalul dinamovist.

Ca jucător, Mircea Rednic a evoluat aproape opt sezoane consecutive la Dinamo, din vara anului 1983 până în iarna anului 1990, a câștigat campionatul (1983-1984, 1989-1990), Cupa României (1984, 1986, 1990) și a participat la cele mai importante performanțe în Europa: semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984) și semifinalele Cupei Cupelor (1990).

Cu Mircea Rednic la conducerea tehnică a echipei, Dinamo a câștigat ultimul titlu de campioană din istoria clubului, în sezonul 2006-2007, fiind la un pas de calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Noul antrenor principal al FC Dinamo București va fi prezentat oficial într-o conferință de presă programată astăzi, la ora 15:00, în cantonamentul de la Săftica.

Despre Rednic, jucătorul

Debut în Divizia A (Liga 1): 02.08.1980 / Corvinul Hunedoara vs ASA Târgu-Mureș 4-1
1979-1980: Corvinul Hunedoara (Divizia B)
1980-1981: Corvinul Hunedoara: 26 jocuri / –
1981-1982: Corvinul Hunedoara: 31 jocuri / 4 goluri
1982-1983: Corvinul Hunedoara: 33 jocuri / 2 goluri
1983-1984: DINAMO: 31 jocuri / –
1984-1985: DINAMO: 30 jocuri / 3 goluri
1985-1986: DINAMO: 30 jocuri / 3 goluri
1986-1987: DINAMO: 25 jocuri / 2 goluri
1987-1988: DINAMO: 30 jocuri / 5 goluri
1988-1989: DINAMO: 32 jocuri / 7 goluri
1989-1990: DINAMO: 19 jocuri / 1 gol
1990-1991: DINAMO: 15 jocuri / –
1990-1991: Bursaspor (Turcia): 14 jocuri / –
1991-1992: Standard Liege (Belgia): 17 jocuri / –
1992-1993: Standard Liege (Belgia): 28 jocuri / 1 gol
1993-1994: Standard Liege (Belgia): 34 jocuri / 1 gol
1994-1995: Standard Liege (Belgia): 32 jocuri / –
1995-1996: Standard Liege (Belgia): 29 jocuri / 1 gol
1996-1997: St. Truiden (Belgia): 10 jocuri / –
1997-1998: Rapid București: 31 jocuri / –
1998-1999: Rapid București: 32 jocuri / 1 gol
1999-2000: Rapid București: 26 jocuri / 1 gol

Jocuri, goluri…

La echipa națională: 83 jocuri / 2 goluri
România U21: 16 jocuri / –
În cupele europene: 47 jocuri / 2 goluri
România 1 (Liga 1): 391 jocuri / 29 goluri
Belgia 1 (Jupiler Pro League): 150 jocuri / 3 goluri
Turcia 1 (Super Lig): 14 jocuri / –
Supercupa României: 1 joc / –
Supercupa Belgiei: 1 joc / –

Trofee…

Campion al României (3): DINAMO (1984, 1990) și Rapid (1999)
Cupa României (4): DINAMO (1984, 1986, 1990) și Rapid (1998)
Supercupa României (1): Rapid (1999)
Cupa Belgiei (1): Standard Liege (1993)

Despre Rednic, antrenorul…

Rapid: octombrie 2000 – iunie 2001
FCM Bacău: iulie 2001 – decembrie 2001
Rapid Bucureşti: mai 2002 – decembrie 2003
Al-Nasr Riyadh (Arabia Saudită): ianuarie 2004 – martie 2004
FC Vaslui: septembrie 2005 – iunie 2006
DINAMO: iulie 2006 – septembrie 2007
Rapid: octombrie 2007 – martie 2008
DINAMO: iulie 2008 – iunie 2009
Alaniya Vladikavkaz (Rusia): august 2009 – decembrie 2009
Khazar Lankaran (Azerbaidjan): iulie 2010 – decembrie 2011
Astra Ploiesti: martie 2012 – mai 2012
Petrolul Ploieşti: mai 2012 – octombrie 2012
Standard Liege (Belgia): octombrie 2012 – mai 2013
CFR Cluj: iunie 2013 – august 2013
Gent (Belgia): octombrie 2013 – aprilie 2014
Petrolul Ploieşti: ianuarie 2015 – mai 2015
DINAMO: mai 2015 – mai 2016
Mouscron (Belgia): decembrie 2016 – februarie 2018
Al Faisaly (Arabia Saudită): iulie 2018 – octombrie 2018

Trofee…

Campion al României (2): DINAMO (2007) și Rapid (2003)
Cupa României (1): Rapid (2002)
Supercupa României (1): Rapid (2003)
Cupa Azerbaidjanului: Khazar Lankaran (2011)

 
 

Urmărește-ne pe Google News