”Sunt foarte bucuros că am ajuns aici. Petrolul este un brand adevărat, cu suporteri adevăraţi. Ştiu că atmosfera de pe stadion este una fantastică, ce se apropie de campionatele puternice, iar acesta este un lucru pozitiv. Vrem să alcătuim o echipă valoroasă, care să joace un fotbal frumos şi să facă performanţă. Oraşul şi suporterii Petrolului merită să aibe o echipă foarte puternică, capabilă să se lupte pentru trofee”, a declarat, pentru site-ul oficial al ”lupilor”, Tibor Selymes.
La rândul său, Mihai Joița a fost numit în funcția de manager sportiv al grupării prahovene:
”Între mine şi Petrolul există o legătură specială. L-am adus pe Hamza aici şi, prin ceea ce a realizat el ulterior, pot spune că am avut şi eu o contribuţie mică la salvarea de la retrogradare în 2012 şi la performanţele obţinute mai apoi. Vin, acum, într-o postură de oficial al clubului şi îmi doresc să creez o echipă care să mulţumească publicul ploieştean”.