Congolezii susțin că cei din Tanzania i-au otrăvit jucătorii. SC Simba s-a calificat în sferturile de finală după o victorie cu scorul de 2-1, cu un gol marcat în ultimul minut, de Chama.
Florent Ibenge, antrenorul celor de la AS Vita, a povestit coșmarul trăit în deplasarea de la Dar Es Salaam .
„A trebuit să ne batem ca să ne antrenăm în ajunul meciului. N-au vrut să intrăm pe stadion, ne-au lăsat autocarul afară nu ştiu cât timp. Aşa că au fost nişte ciocniri. În ziua meciului, noi n-am putut ajunge în vestiarul nostru fiindcă era stropit cu nu ştiu ce substanţă.
De altfel, delegatul CAF (Confederaţia africană de fotbal – n. r.) pentru acest meci a venit să ne spună să nu intrăm în vestiar. El însuşi a deschis vestiarul şi a constatat că nu puteai să rămâi acolo. Ne-am echipat pe jos, pe culoar, şi din vestiar continuau să iasă emanaţii. A trebuit să ne punem măşti!”, a spus antrenorul Ibenge.
În sferturi, vor juca tot cu niște congolezi!
„Sâmbătă s-a întâmplat ceva ce n-am mai văzut până acum. În timpul meciului, noi am avut apă «otrăvită». Câteva sticle miroseau puternic, dar nimeni nu spune că toate cele avute de noi conţineau o mică doză, din cauza căreia am putut fi obosiţi. I-am sesizat pe oficialii CAF în momentul când era flagrant.
La o fază fixă au venit să-mi ceară apă doi jucători, unul al meu şi unul de la Simba. I-am dat fiecăruia o sticlă. Amândouă erau otrăvite. Jucătorul meu a scuipat imediat. Celălalt, care voia să se răcorească, s-a stropit şi a avut probleme la nivelul ochilor. I-am dat sticlele delegatului (…) E o tentativă de otrăvire. Dacă bei apa asta, poţi să ajungi la spital”, a adăugat Ibenge.
CAF a deschis o anchetă, ale cărei rezultate vor fi cunoscute înaintea meciului din turul sferturilor de finală ale competiţiei, pe care Simba îl va juca pe 5 sau 6 aprilie, pe acelaşi stadion, împotriva altei echipe din RD Congo, TP Mazembe, a notat digi24.ro.