Alb-vişiniii vor primi un milion de euro în schimbul atacantului care a înscris şase goluri în sezonul trecut. Ardelenii vor face un profit de 500.000 de euro, în condiţiile în care, în 2013, l-au transferat de la OH Leuven, din Belgia, pentru aceeaşi sumă.

Ogbu va pleca de la CFR după dubla cu echipa sârbă Jagodina (17-24 iulie) din Liga Europa, în care nigerianul va fi titular. Ogbu a fost titular în 21 de meciuri ale echipei din Gruia în sezonul trecut.

În condiţiile în care antrenorul Vasile Miriuţă îi mai are la dispoziţie doar pe Gregory Tade şi Bruno Guima, clujenii au nevoie disperată de un atacant. Ultimul este în urmă cu pregătirea fizică şi nu poate fi titular în acest moment.

 
 

Urmărește-ne pe Google News