Îi vor sprijini şi fundaţia
“Îi vom oferi lui Mihai un loc de muncă în club, de îndată ce el se va simţi în stare să facă asta”, a declarat Wilco van Schaik, directorul general al lui Utrecht, citat de săptămânalul Voetbal International. În plus, gruparea batavă s-a oferit să ajute la buna funcţionare a fundaţiei înfiinţate de Neşu, care va fi inaugurată luna viitoare. “Ne-am consultat cu Mihai şi cu familia lui şi îi vom sprijini fundaţia. În ultimele săptămâni, au existat multe contacte între el şi diverse persoane care vor să se implice în acest proiect”, a mai afirmat Wilco van Schaik.
A strâns 2.000.000 € în patru ani
Mihăiţă Neşu s-a transferat în 2008 de la Steaua la FC Utrecht, club care i-a oferit un salariu stagional de 500.000 €. Faptul că batavii au anunţat că vor continua să-l plătească pe fundaşul român până la finalul contractului, chiar dacă nu se pot baza pe el, înseamnă că “Bichonul” va strânge 2.000.000 € până în vara anului viitor, din cele patru sezoane petrecute în Olanda.