Pe tricoul de joc scrie, deasupra numărului 7, scurt, “Samba”. De unde şi până unde? “De la numele meu, cum de unde? În copilărie, prietenii mi-au spus aşa de la Samburska, mi-a plăcut şi aşa a rămas. E numele meu în lumea baschetului. Plus că îmi place mult să dansez! Îmi doresc să ajung într- o bună zi în Brazilia pentru o samba adevărată”, se înveseleşte extrema CSM, care a mai evoluat la Olimp, apoi Zaporoje şi Dnepr, din ţara sa, Ucraina.
Olena s-a născut la Nikolaiev, un oraş de 1.000.000 de locuitori, situat în apropiere de Odessa. Între 2008 şi 2009 a evoluat la Burgas, unde a cucerit de două ori titlul de campioană a Bulgariei.

Visează la o vacanţă în Spania

În 2009, Samba a ajuns la Târgovişte, sub Turnul Chindiei. A câştigat campionatul şi cupa şi a mers până în “sferturile” FIBA Euro- Cup. “E frumos şi la Burgas, şi la Târgovişte, dar nu am fost pentru turism nicăieri. Să ştii că îmi place mult mâncarea românească. Ciorbă de văcuţă”, spune ea în engleză, apoi silabiseşte în româneşte: “Ma-ma-liga cu smăn-tă-nă!”. Samba are ca hobby-uri dansul şi călătoriile. I-a plăcut mult la Veneţia şi la Roma. “N-am fost în Spania, vreau să merg acolo în vacanţă”, spune sportiva.

 
 

Urmărește-ne pe Google News