Aceasta a adăugat: „Dar dacă a dorit să îmi facă un cadou mie, ca femeie, în loc de flori, bănuiesc, nu pot decât să îi mulţumesc şi să îi spun că şi în aceste condiţii trebuie să respect legea şi dorinţa craiovenilor de a susţine U Craiova. Am spus şi repet că în calitate de primar ales voi face toate demersurile ca să avem înapoi pe Oblemenco echipa fanion a Olteniei şi voi susţine cheltuielile administrative ale clubului. Mă aşteptam, însă, la un loc în Liga I, nu la două în Liga a II-a, care să fie bucăţi ale unui întreg vătămat”.
Primarul Craiovei a punctat: „Gestul lui Mircea Sandu mi se pare mai mult unul a lehamite, decât o acţiune de îndreptare a unei grave erori. Cred că eu, în calitatea pe care o am, nu pot accepta mărul otrăvit întins azi, ci trebuie să cer corectarea în totalitate a nedreptăţii făcute Craiovei”.
Sursă: Mediafax