Obiectiv îndeplinit pentru Olimpia Cluj, campioana ultimelor șapte ediții ale Superligii Naționale feminine de fotbal, în UEFA Women’s Champions League.
Campioana României a încheiat la egalitate în această seară, scor 1-1 (1-0), meciul cu Hibernian, ultimul din Grupa a 2-a a turului preliminar al celei mai importante competiții intercluburi din lume.
După două victorii în primele două meciuri, Olimpia avea nevoie de o remiză pentru a câștiga Grupa a 2-a, găzduită de Cluj, și a merge astfel mai departe, în faza eliminatorie. Hibernian, adversara ardelencelor, era obligată să câștige, după 5-0 cu Swansea și 1-1 cu Harkov.
Fetele lui Marius Suller au deschis scorul încă din debutul partidei, prin Alexandra Lunca, în minutul 5, după care au rezistat eroic!
Campioana Scoției a reușit să egaleze cu șase minute înainte de final, prin Lucy Graham, dar s-a oprit aici, notează site-ul frf.ro!
Astfel, Olimpia Cluj își îndeplinește obiectivul, acela de a participa din nou, după o pauză de doi ani în faza eliminatorie a UEFA Women’s Champions League.
Olimpia – Hibernian 1-1 (1-0)
Au marcat: Lunca (5) / Graham (84)
Arbitru: Florence Guillemin (Franța)
Olimpia Cluj:
Jillian McVicker – Adina Giurgiu, Teodora Meluță, Lidia Havristiuc, Ana Maria Gorea – Ştefania Vătafu, Ioana Bortan (cpt.), Mihaela Ciolacu (60 Beatrice Tărășilă) – Andreea Voicu, Cristina Carp (53, Mara Bâtea), Alexandra Lunca (90, Hannah Leinert)
Antrenor: Attila Marius Suller
În celălalt meci al Grupei a 2-a, Harkov a trecut la scor de Swansea, 9-0.
Rezultatele din Grupa a 2-a și clasamentul:
Etapa I
Hibernian – Swansea 5-0
Olimpia – Harkov 1-0
Etapa a II-a
Harkov – Hibernian 1-1
Olimpia – Swansea 3-0
Etapa a III-a
Harkov – Swansea 9-0
Olimpia – Hibernian 1-1
Clasament:
1. Olimpia 7p;
2. Hibernian 5p;
3. Harkov 4p;
4. Swansea 0p
Tragerea la sorți a primului tur eliminator, 16-imi, al UEFA Women’s Champions League e programată pe 1 septembrie.
Duelurile din această fază a competiției se vor disputa în două manșe, pe 4–5 octombrie, respectiv 11–12 octombrie.