Știe mai toate secretele echipei, are chiar și un muzeu, așa cum ar trebui să aibă o echipă cu tradiție, un muzeu pe care însă proprietarii Rapidului refuză să-l ia în primire, deși colecția de obiecte l-ar face gelos pe orice fan.
Gheorghe Scurtu ne-a invitat acasă și, încă de la ușa apartamentului său din zona Brâncoveanu, suntem întâmpinați cu afișe cu echipa lui de suflet. Este o iubire alb-vișinie pe care simte că trebuie să o împărtășească lumii. Până și blocul a fost marcat cu însemnele Rapidului, dar rivalii de la Steaua și Dinamo i le-au sterș de fiecare dată. Acum au mai rămas doar urme de vopsea vișinie.
La venerabila vârstă de 85 de ani, domnul Scurtu are o memorie a detaliilor care vine din dragostea pentru echipa lui de suflet. Deși suferă de Parkinson, boală de care a aflat în anii 2000, nu se plângem ba spune că medicamentele pentru combaterea bolii i-au întărit memoria.
În toată casa are etalate amintirile ce i-au îmbogățit sufletul de-a lungul celor 70 de ani (din 1948!) de pasiune rapidistă. Sute de obiecte, care reprezintă fragmente din istoria de aproape un secol a Rapidului.
Rapid, după vorbă, după port
Octogenarul este mai vioi decât noi, reporterii, care după trei etaje urcate pe scări respiram deja greu. Nu vrea să dea interviu până nu-i gustăm faimoasa ciorbă de burtă. Pe urmă, da, putem să stăm la povești oricât.
După îndelungi negocieri, ajungem la un compromis. Nea Scurtu renunță la ciorba de burtă, dar nu și la un păhărel. Este bucuros că soția e plecată din țară. Că așa își poate extinde muzeul în tot apartamentul. Când doamna e acasă, are voie doar în dormitor.
Adnotări a la Emerich Vogl
Și da, dormitorul este ca un altar închinat zeului Rapid, în care ofrande sunt colecții întregi de adnotări și articole decupate din ziare, plus toate trofeele câștigate de echipă, medalii, suveniruri și chiar o colecție impresionantă de locomotive care ar face invidios orice copil adept al jucăriilor mai complexe.
Partea cu articolele decupate din ziare i-a fost insuflată de sextuplul campion la fotbal, Emerich Vogl, de la el având și singurul jurnal cu adnotări personale, din România.
Ne arată cu câtă migală și răbdare a strâns toate articolele din ziarele vremii , dar și însemnările personale. Este mândru de ce-i poate memoria, dar și mâhnit că nu mai e invitat la petrecerile rapidiștilor pentru că… știe prea multe. „Se mai trezesc așa, când sunt la câte un chef, să mă sune prietenii vechi și să mă întrebe cine a câștigat partida din 83 și cu cât. Știu că sunt foarte bun la detalii de genul asta și ma transform în arbitru la pariuri”, se amuză Gheorghe Scurtu.
Este bucuros că din când în când mai primește în muzeul său câte un vizitator. Sunt rari, dar sunt oameni care au în inimă Rapid. Din păcate dintre ei mai pleacă și cu suveniruri a căror „dispariție” o constată Gheorghe Scurtu. Cu tristețe.
Mâhniri de suporter
Este dezamăgit de faptul că, din cauza comuniștilor, Rapidul și-a pierdut adevărata zi de naștere, iar acum se sărbătorește cu două săptămâni mai târziu. „Procesul verbal numărul 1 este din 11 iunie 1923. Sărim peste ani și ajungem în 1963 când hotărâm să serbăm 40 de ani de la înființarea clubului pe Giulești, cu serbare, pe teren, cum erau vremurile atunci. Plecăm cu dosarul să-l depunem, iar ăia, când ne văd, înebunesc pentru că ei pe 11 iunie aveau mare serbare în țară legată de 16 ani de la naționalizarea mijloacelor de producție”, ne-a povestit Scurtu.
Și au fost puși să ne aleagă altă dată, așa că a rămas 25 iunie. Și de atunci se crede că Rapidul a fost înființat pe 25 iunie, nu pe 11 iunie așa cum e corect.
„Eu mor că nu s-a revenit la data de 11 iunie pentru că tot la acea dată s-a câștigat și primul campionat și ar fi fost ceva foarte frumos să le alătur. Așa anul asta a trebuit să organizăm două serbări pe Giulești, pe 11 iunie pentru 50 de ani de la primul campionat și pe 25 iunie, 94 de ani de la inființarea CFR”, a mai spus suporterul.