Ciorca este persoana căruia Paszkany i-a încredinţat toate afacerile şi îi apără interesul în mai multe firme. De asemenea, Ciorca este unul dintre administratorii clubului CFR Cluj, alături de Iuliu Mureşan, Ştefan Gadola şi alţii. Acesta este și asociat al clubului din Gruia.

Conform stiridesport.ro, mâna dreaptă a lui Paszkany este administrator la mai mute societăţi, precum Sigma Residence SRL, Polus Services SRL, Cartierul Tineretului Cluj, Compania de Informatică Aplicată SA şi altele.

În primăvara lui 2014, Paszkany a anunţat, într-o conferinţă de presă, că s-a retras din afaceri şi că nu mai deţine acţiuni la societăţile sale. Managementul acestora a fost preluat însă de Vasile Florin Ciorca!

”În cursul zilei de 5 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiul București și în județele Constanța și Cluj, din care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat DNA .

Procurorii DNA fac percheziții la locuinţa administratorului SC Property Developement TWO SRL din Bucureşti, Asi Kahana, la Vasile Florin Ciorca, din Cluj-Napoca, şi la Carmen Ghermuş (fostă Iorga) din Eforie Nord.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
Știrileprotv.ro
Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Observatornews.ro
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI