Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a aprobat luni o rezoluție care îndeamnă statele lumii să respecte armistițiul olimpic în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018, care vor avea loc în stațiunea sud-coreeană PyeongChang, între 9 și 25 februarie, informează agenția EFE.

ONU consideră că Jocurile Olimpice sunt o oportunitate de a construi o lume „mai bună și mai pașnică’ și, prin urmare, îndeamnă toate țările să respecte Armistițiul olimpic, o tradiție a Greciei antice readusă pentru prima oară în actualitate cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Barcelona, din 1992.

Armistițiul sau pacea olimpică este o perioadă care începe cu șapte zile înainte de Jocurile Olimpice și ia sfârșit la o săptămână după închiderea acestora, în timpul căreia țările trebuie să evite măsurile care limitează participarea sportivilor și să oprească toate ostilitățile.

Președintele Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, Miroslav Lajcak, a admis, luni, că „este clar că sportul în sine nu va opri un război’, dar a menționat că fotbalul „garantează pacea mai bine decât o armă, deoarece construiește în loc să distrugă și unește oamenii, în loc să-l trimită să lupte pentru viața lor”.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Patinatoarea sud-coreeană Kim Yuna, medaliată olimpică și ambasadoare a bunăvoinței pentru Jocurilor Olimpice de la PyeongChang, a reamintit înainte de adunare că atunci când avea 10 ani a descoperit ce înseamnă „spiritul și puterea Jocurilor Olimpice’.

„În acel moment, am văzut delegațiile din Coreea de Nord și Coreea de Sud mergând împreună spre stadionul olimpic”, a reamintit Yuna, recunoscând că ar dori să „vadă” din nou acea scenă.

Adunarea Generală a ONU a aprobat rezoluția „Sportul pentru dezvoltare și pace: construirea unei lumi pașnice și mai bune prin sport și idealul olimpic”, în care îndeamnă statele să respecte armistițiul olimpic.

ONU cere să se „garanteze în special deplasarea, accesul și participarea la condiții de siguranță pentru sportivii și oficialii” care vor lua parte la evenimentul sportiv din Coreea de Sud.

Adunarea Generală recunoaște rolul pe care sportul și Jocurile Olimpice și Paralimpice îl au în privința „promovării drepturilor omului’ și apreciază rolul sportivilor care luptă pentru ‘înțelegerea umană prin sport și idealul olimpic’.


Citește și: EXCLUSIV | Black Friday-ul din India are rădăcini românești. ”Au repetat experiențele noastre, inclusiv greșelile”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI