ACTUALIZARE 23 august. Gruparea ilfoveană se află în negocieri avansate cu antrenorul Edi Iordănescu, rămas fără angajament după ce a fost demis de CFR Cluj.
Umilința din partida cu Hermannstadt Sibiu l-a convins pe Daniel Oprița să renunțe. A fost al doilea mandat dezamăgitor al lui Oprița la nivelul Ligii 1, după ce în sezonul precedent a „îngropat-o” și pe Juventus Colentina.
Aceasta este a doua schimbare de antrenor din actualul sezon, după ce Edward Iordănescu a fost înlocuit la CFR Cluj cu Antonio Conceicao.
Oprița și-a dat demisia de la FC Voluntari. Vine „Smurdul” Mulțescu?
Daniel Oprița ar putea fi înlocuit, conform gsp.ro, de Gheorghe Mulțescu (66 de ani), zis „Smurdul”, care n-a mai antrenat din aprilie, când a plecat de la Astra Giurgiu.
Mulțescu a mai pregătit-o pe FC Voluntari timp de 10 meciuri, în perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016.
De-a lungul carierei, Mulțescu a mai antrenat la Samsunspor, Poli Timișoara, Sportul, FC Vaslui, U Cluj, Dinamo, Ceahlăul, Taawon, Delta Tulcea, Petrolul, Gaz Metan, Al-Ettifaq, U Craiva și Astra.
Citește și: Zeci de instituţii încalcă legea. Nu şi-au desemnat purtători de cuvânt sau refuză să le dezvăluie numele