Asta pentru că la Cluj, campioana României a fost ocolită și de șansă, Țucudean (27), Rondon (51, bară) și Ormani (79, penalty ratat) irosind cele mai importante ocazii de gol. În plus, cehii au marcat la singurul șut expediat pe poartă.
“Suntem o echipă care știe să revină. Slavia e o echipă puternică, stă bine în teren. Vom încerca să dăm totul și să ne calificăm”, a spus Ciprian Deac.
“O să fie foarte greu, dar noi am demonstrat în meciul anterior (n.r. – cu Celtic, 1-1 și 4-3) că se poate. Mergem la Slavia şi să încercăm să ne calificăm”, a declarat și căpitanul clujenilor, Mario Camora.
Asta în timp ce George Țucudean a precizat: “Păcat că nu am reuşit să marcăm din penalty. Dar nu este terminat nimic, putem marca la Praga, am arătat de atâtea ori că putem întoarce un meci şi asta ne dă speranţe”.
Și Damjan Djokovic are încredere că CFR poate întoarce în retur rezultatul: “Ne aşteaptă încă o finală acolo şi ne ducem la Praga să ne batem”.
Singurul mai circumspect s-a arătat a fi antrenorul de la CFR Cluj, Dan Petrescu: “În retur, va fi mult mai greu. Ar fi o minune să ne calificăm, dar băieţii ăştia sunt în stare de orice. Nu poţi mereu să elimini echipe mai bune ca tine”.
Nici cehii nu se consideră cu sacii în căruță, după meciul tur de la Cluj. Nicușor Stanciu, omul cu pasa de gol în meciul de pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, nu crede că echipa sa, Slavia, a făcut deja pasul în grupele Ligii Campionilor.
“Avem un mic avantaj. Toată lumea credea după 1-1 cu Celtic aici că CFR este răpusă şi nu se va califica, dar la Celtic a reuşit un miracol, a reuşit să învingă. Calificarea nu este jucată şi trebuie să fim foarte atenţi la returul de acasă. Să fim foarte atenţi şi să nu primim gol”, și-a avertizat colegii Stanciu.
Partida retur din play-off-ul Ligii Campionilor, Slavia – CFR Cluj, va avea loc miercuri, 28 august, de la ora 22.00, la Praga.