În penultimul act al competiției europene, formația de la poalele Tâmpei va întâlni echipa germană TuS Metzingen.
”Nu putem spune că am avut vreo preferinţă, pentru că la acest nivel este clar că e greu să spui că vreo echipă e mai puţin bună decât alta. Suntem, totuşi, în semifinalele unei competiţii destul de puternice, în care sunt angrenate formaţii bune. Niciuna dintre cele patru echipe nu este în semifinale întâmplător, aşa că orice adversar trebuie tratat foarte serios. Vom avea în faţă o echipă puternică, o echipă care este într-o formă bună şi care jucătoare bune în lot aşa că trebuie să adunăm cât mai multe informaţii despre ele pentru a fi cît mai bine pregătiţi”, a declarat, luni, pentru monitorulexpres.ro, Bogdan Burcea, antrenorul echipei Corona Brașov.
Tehnicianul formației ardelene a continuat: ”Nu se pune problema să nu facem totul pentru a ajunge în finală. Dacă am ajuns până aici, normal că ne dorim foarte tare să jucăm finala Cupei EHF. Ar însemna enorm pentru fete să joace o finală de cupă europeană, aşa cum înseamnă, de altfel, pentru orice sportiv să ajungă în faza finală a unei competiţii mari”.
În semifinalele Cupei EHF, Corona Brașov și TuS Metzingen se vor întâlni pe 2 sau 3 aprilie, în meciul tur, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, și pe 9 sau 10 aprilie, în Germania, în meciul retur.