Aflat ieri prin București unde, conform propriilor afirmații, aleargă de la șase dimineața până la 12 noaptea, Dumitru Dragomir începe cu o radiografie, în glumă, a sportului rege din România. ”Auzi la mine, fotbalul nostru este cel mai tare, cel mai frumos, cel mai corect și cel mai competitiv din lume. Iar patronii sunt cei mai bogați, cei mai deștepți și cei mai șmecheri din câți am auzit”, precizează Mitică, după care îl pufnește râsul.

Apoi, fostul șef al LPF redevine serios: ”Domnule, suntem cu fotbalul pe marginea prăpastiei. Ne ducem în cap! Încet și sigur. La noi nu există relansare. Toți promit, dar nimeni nu face nimic. Vom ajunge vai de mama noastră. Spun asta chiar dacă sunt convins că Paszkany va plătit drepturile TV către Liga I. Dar degeaba vin banii din televizări, dacă fotbalul nu e susținut suficient”.

Spune că nu prea-i merg afacerile

Ieșit de un an din lumea fotbalului, Dumitru Dragomir s-a axat pe afaceri. Care, însă, nu-i merg așa cum și-ar dori. ”Am finalizat un bloc de locuințe, acum să vedem ce facem cu el. E greu. Afacerile îmi merg încet și prost. De altfel, n-am auzit pe nimeni în ultimul timp care să-mi spună că a dat lovitura în afaceri”, se destăinuie Mitică Dragomir.

Imediat face legătura și cu lumea fotbalulului, conchizând: ”Măcar acum am satisfacția că muncesc pentru mine, nu pentru niște patroni de echipe care m-au trădat!”.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News