Gigi Becali a dispus ca angajații clubului de fotbal să execute întocmai decizia Înalții Curți de Casație și Justiție, prin care echipa campioană nu mai poate folosi sigla, culorile și numele. ”Gigi nu vrea sub nici o formă să negocieze cu cei de la MApN. A hotărât ca decizia tribunalului să fie executată întocmai, fără alte discuții. Nu vrea să audă de întâlniri cu reprezentanții armatei și le-a interzis celor din subordinea sa să vorbească despre acest subiect cu reprezentanții MApN”, a declarat, ieri, pentru Libertatea, un apropiat al lui Gigi Becali. Acesta a adăugat că patronul trupei din Ghencea este decis să schimbe tot, chiar și baza de pregătire din Ghencea, dacă reprezentanții MApN nu sunt dispuși să cedeze marca gratis echipei de fotbal. Cum însă șefii armatei nu au în plan o astfel de soluție, lucrurile sunt clare: Steaua va juca sub o altă siglă și cu alte tricouri în 2015. ”Se lucrează febril la o nouă emblemă, care va apărea, în primă fază, în două variante. Gigi va alege noua emblemă. În ceea ce privește echipamanetul de joc, se va comanda altul, în care galbenul va predomina”, a conchis sursa citată.

Tănase, mină de aur

Cum parcursul european s-a încheiat, iar competiția internă este dominată cu autoritate, Gigi Becali vrea să scoată profit de pe urma echipei. Concret, acesta dorește să vândă unul-doi jucători pe sume cât mai mari. Cele mai mari șanse de transfer le are, în acest moment, Cristi Tănase. Mijlocașul Stelei este dorit de Victor Pițurcă în Arabia Saudită, la echipa pe care o pregătește, Al Ittihad. Negocierile sunt în toi, Gigi Becali solicitând trei milioane de euro pentru a-i da drumul fotbalistului. De asemenea, Steaua s-ar mai putea despărți contra cost de unul dintre cei șapte jucători ale căror contracte expiră în vară. Este vorba de Arlauskis, Szukala, Prepeliţă, Sănmărtean, Latovlevici, Bourceanu şi Rusescu. În capul listei sunt trecuți Latovlevici și Sânmărtean.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI