”Până la urmă această echipă e mândria Moldovei, nu doar a Galaţiului, e singura echipă din această zonă care a câştigat campionatul şi Supercupa. Echipele româneşti care au jucat în Liga Campionilor se numără pe degetele de la o singură mână, iar Oţelul este printre ele. Este un simbol al oraşului şi am refuzat să cred că Galaţiul nu şi-l poata apăra. Eu, un tulcean (n.r. – din Isaccea), am rămas la echipă, cu toate că în vară am avut două oferte concrete de la cluburi de Liga I. De ce? Ca să lupt pentru existenţa ei şi de dragul suporterilor, prin care Oţelul a trăit în ultima perioadă. Să lupt pentru o cauză nobilă, pentru o echipă cu o istorie de 50 de ani, cu trofee în palmares, cu participări în Liga Campionilor şi Cupa UEFA. N-am fost un laş, să plec la greu, dar acum am rămas singur, fără soluţii.
La acţiunea de joi seară, de la Club Infinity, cu banii de intrare adunaţi pentru echipă, au venit doar patru suporteri. Plus doi pensionari, soţ şi soţie și mi-au dat lacrimile: au plătit biletele şi au plecat fără să intre. În rest, doar jucătorii şi puţinii angajaţi din club, inclusiv femeia de serviciu, care şi-au plătit biletele deşi n-au luat salarii de 2-3 luni. Din păcate, gălăţenii nu-şi dau seama că o să le fie dor de echipa asta. Pierd şi unul din cele mai bune centre de copii şi juniori din ţară, iată că avem în echipă puşti de aici, spre exemplu Codreanu sau Sefer, acesta din urmă dând goluri pentru Oţelul deşi are doar 15 ani. Practic în acest moment orele de viaţă ale echipei sunt numărate. Se număra în ore, nu în zile. Din punctul meu de vedere nu mai văd nicio soluţie, anunţul desfiinţării este iminent. Aceasta este situaţia, am încercat tot posibilul”, a afirmat Munteanu.Situația e agonică și la FC Bihor, 1-0 în ultima rundă cu Șoimii Pâncota, în seria de vest. Judecătoarea Tribunalului Bihor a admis, marțea trecută, cererea Finanţelor şi astfel clubul orădean va intra în procedura de faliment. Încă un club de tradiţie din fotbalul românesc este pe cale de dispariţie. Cu o istorie de peste un secol, FC Bihor a fost declarat falimentar. Mihai Giurgiu, preşedintele Comitetului Director al FC Bihor, pentru Digi24 Oradea: ”Păsuirea şi îngăduirea judecătorului sindic este extrem de mare. Singurul lucru pe care îl pot comenta momentan, n-am înţeles autorităţile locale de ce în atâta timp au susţinut echipa asta din punct de vedere financiar, în ultimul timp şi-au luat mâna de pe ea şi au lăsat-o aşa, la mâna nimănui. Echipa să joace în continuare pentru că, deşi a intrat în faliment, ea poate juca până la finalul campionatului. Se poate prelungi procedura de faliment care, am înţeles că e dată până anul viitor, până în 2016. Se poate dizolvarea ei să fie până la 2016 şi în 2016 după ce se termină campionatul făcut o nouă societate”.
FC Bihor a fost la un pas să nu fie programată la meciul cu Pâncota. Etapa trecută, plătise baremul doar arbitrului de centru și era restantă la asistenți! Banii au fost plătiți, finalmente. Altfel, din cauză că nu avea bani de benzină, Lorincz, care a jucat cu Pâncota, a venit de acasă, pe jos, 5 km, la meciul de la ora 11.00!
Gloria Buzău și Metalul Reșita sunt alte cluburi care suferă.