În al doilea rînd, astăzi, Domnul Dumitru Dragomir, Președintele LPF, a reluat ipoteza conform căreia meciul Dinamo – Barcelona nu există pentru domnia sa. Ba chiar a lansat o ipoteză pe care jurnaliștii au numit-o, pe drept cuvînt, halucinantă. Citez articolul : „Trebuie să facem cum vor cei de la Digi, fiindcă, în caz contrar, ei nu o să ne plătească banii pentru drepturile de televizare pentru tot turul de campionat! Aşa că nu vreau să-mi pun în cap toată Liga I. Rapid şi Dinamo sunt de acord cu amânarea meciului direct, însă, pentru mine, contează doar ce zice Digi. Dinamo are un lot mare. Poate să facă două echipe. Una să joace sâmbătă cu Barcelona, iar cealaltă să fie folosită, duminică, în derby-ul cu Rapid. Dragomir a adăugat că organizatorii amicalului l-au rugat ca neînţelegerile legate de disputarea partidei Dinamo – Barcelona să nu „transpire” în presă. „M-au rugat să nu vorbesc despre problemele cu Digi, fiindcă se tem că nu se vor mai vinde biletele. „, a încheiat Dragomir.

Referitor la cele de mai sus Domnul Adrian Thiess, CEO Thiess Holding, face următoarele precizări:

„Tot ce spune Domnul Dragomir este o minciună. Niciodată, nici eu, nici partenerul meu în organizarea acestui meci, MIhai Craiu, CEO Media Consulta International, nu l-am rugat pe Domnul Dragomir să nu vorbească în presă despre așa-zisele neînțelegeri cu Digi Sport privind amînarea partidei Dinamo – Rapid din Liga I. L-am rugat doar să se abțină de la comentarii pe un subiect pe care nu îl stăpînește și în care nu este implicat dar văd că dumnealui continuă să facă lobby pentru televiziunea Digi. Ca persoană, îl privim pe Domnul Dragomir cu simpatie, ne plac glumele dînsului, dar îl rugăm încă o dată să se abțină de la comentarii pe subiecte ce nu sunt în ograda dumnealui.  
Repetăm ceea ce este corect și fără dubii: partida Dinamo – FC Barcelona se va juca la data stabilită, 11 august 2012, ora 20.15, cluburile Dinamo și Rapid s-au înțeles pentru amînarea meciului din campionat, federațiile de fotbal din România, respectiv Spania sunt înștiințate și și-au dat acordul pentru meciul amical Dinamo și FC Barcelona vor juca întîlnirea amicală cu echipele de bază.
Cît privește vînzarea biletelor – o altă grijă ce îl apasă nejustificat pe Domnul Dragomir – precizăm că aceasta este chiar peste graficul preconizat de noi.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News