Finala turneului de poker din Bahamas (Caraibe), la care au participat nouă jucători, a fost transmisă în direct pe internet. Ionel Anton (43 de ani), jucătorul din Călăraşi, a transmis în faţa camerelor web un mesaj à la “Perversu de pe Târgu Ocna”.
Când camera l-a prezentat la “PokerStars Caraibbean Adventure” pe Ionel Anton, românul i-a transmis un mesaj fiicei sale, Alina (16 ani), elevă la un liceu de renume din Bucureşti. Povesteşte chiar câştigătorul potului de 1.350.000 $: “Când era camera pe mine, am spus «Ori suntem golani, ori nu mai suntem?», celebra frază a «Perversului de pe Târgu Ocna». A fost rugămintea fetiţei mele, Alina, şi am făcut- o să se mândrească. O să le spună prietenilor acum că are un tată «cool»”.
Fata e «Miss»
şi învaţă foarte bine Pe lângă banii câştigaţi în Bahamas, pokeristul Ionel Anton are succes şi-n viaţa personală: e căsătorit cu o doctoriţă şi are o “fetiţă- model”. Şi asta pentru că fata are rezultate bune la liceu, dar şi pentru că Alina este una dintre cele mai frumoase fete din şcoală. De altfel, puştoaica a reuşit să câştige în 2009 titlul de “Miss” al colegiului la care studiază.
«Pele» e prieten cu şeful lui LA Lakers
Întrebat cum ar defini pokerul, Anton, cel care în tinereţe era poreclit “Pele”, pentru că juca bine fotbal, a răspuns: “Cea mai bună definiţie mi-a dat-o Jerry Buss, patronul echipei de baschet LA Lakers. Am vorbit cu el la un turneu, dar nu ştiam cine e, deşi sesizasem că televiziunile îi urmăresc fiecare mişcare. Apoi ne-am împrietenit. La un moment dat, mi-a zis: “Ăsta e singurul sport care poate aduce la acelaşi nivel un doctor şi un analfabet. Un campion mondial poate pierde oricând în faţa unui începător”.