Fotbalistul a fost transportat la spital, unde i-a fost cusută plaga, starea lui fiind stabilă, potrivit lui Narcis Răducan, preşedintele clubului Oţelul Galaţi, care l-a vizitat ieri pe Samoel în unitatea medicală. Cel mai probabil, agresorii, care au suferit doar răni uşoare, se vor alege cu dosare penale.
Conform anchetatorilor, întregul conflict s-a petrecut pe fondul consumului de alcool. De altfel, nu este prima dată când jucătorul are probleme din cauza stilului său de viaţă. Oţelarul de 23 de ani a fost exclus de două ori din lot, pe când antrenor era Dorinel Munteanu, din cauza consumului de alcool şi a indisciplinei.
Samoel Cojoc are 33 de meciuri în Liga 1 şi nici un gol marcat.