Iată comunicatul integral al celor de la Oțelul:

„După promovarea în Liga 3 și revenirea pe stadionul pe care fotbalul gălățean a obținut cele mai mari performanțe sportive, SC Oțelul Galați duce la îndeplinire încă un angajament luat în fața suporterilor roș-alb-albaștri, dar și a comunității locale și fotbalistice: readucerea acasă a palmaresului clubului fanion al orașului Galați.

SC Oțelul Galați s-a dorit a fi, încă de la început, un proiect al faptelor, un demers în care obiectivele propuse să fie îndeplinite cu pași mici, dar siguri, astfel încât noua organizare sa fie una sustenabilă și de durată. Cu ochii ațintiți spre viitor, spre noile orizonturi ce stau să fie cucerite, conducerea clubului nostru nu a uitat nici de tradiția de peste 50 de ani a fotbalului de oțel și, după îndelungi demersuri, anunță cu mare bucurie toți fanii celui mai titrat club de fotbal din Moldova că istoria se întoarce, în sfârșit, acasă, acolo unde îi este locul, la Galați, deși sufletește ea nu a părăsit niciodată inimile gălățenilor. Astfel, marca FC Oțelul Galați 1964 și trofeele cucerite de clubul fanion al fotbalului gălățean se vor alătura proiectului SC Oțelul Galați și împreună vor continua sub același stindard lupta de readucere a numelui Oțelul în elita sportului rege din România.

Oțelul Galați a ”înviat” oficial: și-a luat înapoi emblema și palmaresul: „Am încheiat un capitol esențial”

„Cu această izbândă uriașă am încheiat un capitol esențial din redefinirea sănătoasă a fotbalului gălățean. Istoria este a noastră și va rămâne pe veci a gălățenilor. Oțelul este numele ce reprezintă cu cinste orașul Galați, județul Galați, toată Moldova românilor. Cu ajutorul unor oameni extraordinari, care iubesc dreptatea, orașul și Oțelul, am reușit ceea ce nimeni nu mai spera. Fac un apel ferm si fără rezerve la patriotismul local al gălățenilor, al autorităților, al oamenilor de afaceri gălățeni: Sprijiniți si iubiți echipa marcă înregistrată a acestui oraș : Oțelul Galați. Mai mult ca niciodată este timpul să sprijinim necondiționat și neinteresat Oțelul Galați! Oțelul este în mâna dumneavoastră, a noastră, a tuturor! Ajunge cu letargia : Oțelul suntem Noi. O mână de oameni, fără resurse, dar cu inimi sincere si voință de oțel AU REUȘIT, scepticismul a dispărut, vă dați seama ce poate face o comunitate? #ImpreunaSpreLiga2 este posibil numai cu dumneavoastră, dragi gălățeni, stimate autorități, apreciați oameni de afaceri! Se poate! Forza Oțelul Galați!”, a declarat Cornel Romeo Moisescu, președintele SC Oțelul Galați.

SC Oțelul Galați ține în mod specific să mulțumească public Casei de avocați Țuca, Zbârcea & Asociații, o echipă ce cuprinde în prezent 100 de avocați și în special domnului avocat Cornel Popa, un gălățean care iubește Oțelul și orașul Galați. De asemenea, clubul nostru transmite mulțumiri dumneavoastră, minunaților noștri suporteri, pentru modul în care ați ales să susțineți echipa în această perioadă dificilă, vă asigurăm că tot ceea ce vom întreprinde și de acum înainte va fi doar în interesul Oțelului.

Anunțăm pe această cale că la partida de sâmbătă dintre SC Oțelul Galați și Bucovina Rădăuți, ce se va disputa cu începere de la ora 19:00, vom prezenta publicului prezent la stadion cele mai importante trofee cucerite de Oțelul în istoria sa de peste 50 de ani: Liga 1 și Supercupa României. Astfel, așteptăm toți gălățenii la stadion să începem să scriem o nouă filă de istorie din cartea fotbalului de oțel!

Vom fi iarăși ce am fost, și mai mult decât atât!

CITEȘTE ȘI:

VIDEO/ iPhone X s-a lansat. Tot ce trebuie să ştii despre telefonul Apple care îţi recunoaşte faţa şi emoţiile

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News