“Nimeni nu mai are voie să stea treaz după ora 23.45, în timpul campionatului. Altfel, se vor lua măsuri drastice, de la amenzi până la excluderea din lotul primei echipe”, anunţau acţionarii dinamovişti, în urmă cu 10 zile. În noaptea de marţi spre miercuri, săptămâna trecută, Ousmane NDoye le-a arătat şefilor că nu se teme de eventualele sancţiuni şi a stat până la trei dimineaţa într-un club din Regie.

Şefii se tem să-l pedepsească

Senegalezul, pe masa căruia se găsea o sticlă de whisky, s-a pozat cu cei care l-au recunoscut, dar şi-a cumpărat înainte o sticlă de apă plată. Conform regulamentului de ordine interioară, mijlocaşul “câinilor” riscă o amendă de cel puţin 1.000 de euro pentru escapada sa, mai ales că miercuri avea antrenament, dar fotbalistului african nu-i pasă. Borcea, Badea şi Turcu se tem să ia măsuri împotriva jucătorului, ca să nu-l supere. În iarnă, NDoye intră în ultimele şase luni de contract şi va putea semna cu orice echipă. Joi, a refuzat o ofertă de prelungire din partea clubului şi 200.000 de euro care i-ar fi primit pe loc, spunând că vrea să se gândească până în iarnă.

A mai comis-o

Cu o zi înainte de partida cu Gloria Bistriţa (1-1), senegalezul Ousmane NDoye a fost văzut în clubul Bamboo, în condiţiile în care fotbalistul ar fi trebuit să fie în cantonament, la Săftica. “Degeaba are calităţi, dacă nu ştie să le folosească. Unii jucători au petrecut prin cluburi, înainte de jocul cu Bistriţa”, a spus Vasile Turcu, după remiza cu bistriţeni

Urmărește-ne pe Google News