„Sunt foarte fericit că mă întorc la Galaţi după 10 ani. Vreau să le mulţumesc suporterilor şi în mod special lui Dorinel pentru că au reînviat povestea şi spiritul unui oraş care arde pentru fotbal. Vom încerca să ducem mai departe legământul pe care Dorinel l-a lăsat la această echipă: pasiune, seriozitate, disciplină, atribute care stau la baza oricărei performanţe(…)”, a declarat Ovidiu Burcă.

Sâmbătă, 4 ianuarie, la ora 13.00, va avea loc reunirea lotului pentru partea secundă a sezonului 2024-2025.

Ovidiu Burcă, în vârstă de 44 de ani, a fost director sportiv la Oţelul în sezonul 2014-2015, după care a antrenat Rapid Bucureşti, CSM Slatina, Dinamo Bucureşti şi FC Voluntari.

Noul antrenor îl înlocuieşte pe Dorinel Munteanu, care a demisionat la sfârșitul anului trecut.

 
 

Urmărește-ne pe Google News