Cel mai bine cotat arbitru român, Ovidiu Haţegan (36 de ani), va conduce meciul de Liga Campionilor dintre FC Barcelona şi Celtic Glasgow, care se va disputa marţi, în grupele Ligii Campionilor.
Haţegan va fi ajutat de Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe, Radu Ghinguleac, Alexandru Tudor și Sebastian Colțescu.
Haţegan a devenit o prezenţă obişnuită în competiţiile importante în ultimii ani. În sezonul trecut al UCL, arădeanul a arbitrat patru meciuri: Dinamo Zagreb – Arsenal, Șahtior – Malmo, Benfica – Atletico și Manchester City- Dinamo Kiev.
La Euro și la Olimpiadă!
În acelaşi timp, Haţegan a arbitrat atât la Euro 2016 (Polonia – Irlanda de Nord şi Italia – Islanda), cât şi la Jocurile Olimpice de la Rio (Brazilia – Irak şi semifinala Brazilia – Honduras).
Recent, Ovidiu Haţegan a condu la centru şi meciul Belarus – Franţa, din preliminariile Cupei Mondiale 2018.