Contactat de gazetarii de la Europe1, Ovidiu Hațegan a precizat că îi pare rău de situația creată de colegul său de la margine.
„Nu putem face nicio declarație, trebuie să discutăm cu UEFA mai întâi. În mod normal, v-aș fi răspuns cu mare plăcere, dar nu în această seară. Sigur, ne pare rău, dar vă rog să ne respectați tăcerea și să înțelegeți situația”, a declarat Ovidiu Hațegan pentru sursa citată.
Pe Twitter a apărut și o postare făcută în numele lui Sebastian Colțescu,
în care acesta cere scuze pentru toate cele întâmplate pe Parc des Princes.
„Îmi cer scuze pentru această neînțelegere. Nu am avut intenția de a fi rasist. Într-un astfel de context, oamenii nu se pot exprima corect și pot fi înțeleși greșit. Îmi prezint scuzele în numele UEFA Champions League. Sper că mă veți înțelege”, se arată pe contul respectiv de Twitter.
Nu este însă clar 100% dacă acest cont de Twitter este sau nu cu adevărat al arbitrului român.
FOTO: Hepta