Echipa gorjeană a bifat a treia victorie consecutivă contra „roş-albilor” în această primăvară. A fost un meci frumos, cu multe răsturnări de situaţie. A condus formaţia gazdă, au întors oaspeţii în şase minute, iar apoi, după o repriză dominată autoritar, Pandurii a câştigat cu 3-2.

Cel care a decis revenirea gazdelor în joc a fost detutabtul Bogdan Şandru, care a transformat impecabil o lovitură liberă.

Min. 90+4: Final de meci.

Min. 90: Ultima modificare: iese Roman, intră Eric.

Min. 89: N. Grigore a mai luat un galben şi a fost eliminat.

Min. 88:
Edi Iordănescu a fost eliminat pentru proteste.

Min. 86: Şi Vali Lazăr a luat galben.

Min. 83: N. Grigore a fost avertizat. Dinamoviştii par împăcaţi cu gândul eşecului.

Min. 81: Ultima schimbare a „câinilor”. A ieşit C. Matei, a intrat Vali Lazăr.

Min. 80: GOOOL PANDURII. Dan Nistor a scăpt bine în careu şi a lobat elegant peste Naumovski. Marcatorul a luat şi un galben, iar fanii dinamovişti au început să-i ceară demisia lui Stoican.

Min. 79: Mrzljak a centrat de pe extrema dreaptă şi mingea a căzut pe bara transversală.

Min. 67:
Şandru, autorul golului fabulos al egalării, s-a accidentat şi a fost schimbat cu Elton.

Min. 65: Schimbare la Dinamo: iese Grozav, intră Gavrilă.

Min. 59: Schimbare la Dinamo: a ieşit M. Niculae, a intrat Bilinski.

Min. 56: GOOOL PANDURII. Debutantul Bogdan Şandru, jucător adus în iarnă de la defuncta Fortuna Poiana Câmpina, a executat magistral o lovitură liberă, dându-i pe spate mâinile lui Naumovski. A fost bară-gol.

Min. 51: Răduţ l-a servit în careu pe Mrzljak, croatul a tras, dar Naumovski a respins excepţional.

Min. 46: A început partea a doua.

PAUZĂ.

Min. 45: Nicoară a pătruns pe dreapta, a centrat, mingea a ajuns la Răduț, iar șutul acestuia a fost blocat eroic de Serginho.

Min. 32: Alexe l-a servit pe Cristescu, însă mijlocașul ”câinilor” a tras imprecis, peste poartă.

Min. 26: același or a șutat din careu, mingea a trecut puțin pe lângă bară.

Min. 24: după o incursiune a lui Răduț, balonul a ajuns la Nistor, care a trimis cu călcâiul, însă Fai a salvat.

Min. 18, 1-2! Fai a recuperat un balon de la Vasiljevic, l-a angajat pe ALEXE, acesta șutând în diagonală, din afara careului, fără speranțe pentru Gliwa!

Min 12: 1-1! Corner bătut lung de Grozav, Andrei Marc a recentrat în fața porții, Gliwa și Șandru au ezitat și MARIUS NICULAE a reluat în plasă, din doi metri.

Min. 10, 1-0! Contraatac al gorjenilor, Șandru a centrat, Roman a reluat acrobatic, Naumovski a deviat în transversală, dar atent, pe fază, NICOARĂ a trimis în plasă.

Min. 4: Anton a executat o lovitură liberă, din afara careului, direct pe poartă, Naumovski a reținut. Portarul s-a lovit și de bară, dar s-a ridicat și continuă jocul.

PANDURII – DINAMO 3-2 (1-2)

Marcatori: Nicoară (20), B. Şandru (56), Nistor (80) / M. Niculae (12), Alexe (18)

PANDURII: Gliwa – B. Şandru, Cordoş, Vasiljevici, Momcilovici – P. Anton, Mrzljak – Răduţ, Nistor, Nicoară – M. Roman II. Antrenor: Edi Iordănescu

Rezerve: Mingote – Grecu, Piţian, Eric, Elton, Buleică, Shalaj

DINAMO: Naumovski – Fai, A. Marc, Nedelcearu, Serginho – M. Cristescu, N. Grigore – C. Matei, Alexe, Grozav – M. Niculae. Antrenor: Flavius Stoican

Rezerve: Tr. Marc – Durimel, St. Filip, I. Şerban, Gavrilă, V. Lazăr, Bilinski

Arbitri: Al. Tudor – V. Marinescu, D. Mitruţi

––––––

Dinamo se deplasează astă-seară la Târgu Jiu, pe terenul unei formaţii care i-a produs coşmaruri în această primăvară. Cei de la Pandurii i-au scos din ghete pe „câini” în semifinalele Cupei Ligii, singura competiţie pe care „roş-albii” visau s-o mai cucerească în 2015. Gorjenii au învins cu 2-1 pe propriul teren şi cu 3-1 în „Groapă”.

De atunci, la Dinamo s-au produs multe schimbări. Antrenorul Mihai Teja a plecat, iar ieri au părăsit corabia şi conducătorii Constantin Anghelache (demisionar doar oficial, pentru că, se spune, el este în continuare la „butoane”) şi Daniel Stanciu.

Pandurii luptă pentru salvarea de la retrogradare, iar Dinamo n-are niciun obiectiv, ci doar să arate un pic de fotbal. Ambele echipe au foarte mulţi absenţi. De la gazde lipsesc Unguruşan (suspendat), Christou, Erico, Matulevicius şi Pintilii (toţi, accidentaţi), iar Stoican nu se poate baza pe Bărboianu (suspendat), Boubacar, Bunoza, Machado, D. Rotariu (accidentaţi), Elhamed (învoit).

De 19 ori s-au întâlnit în Liga 1 cele două formaţii, palmaresul fiind unul net favorabil „alb-roşilor”, aceştia trecându-şi în cont nouă victorii, în timp ce gorjenii s-au impus doar de patru ori. Prima confruntare a avut loc pe 14 august 2005, Dinamo – Pandurii 3-0 (dublă Claudiu Niculescu, Florin Bratu), anunță lpf.ro. Întâiul succes izbutit de olteni în campionat a venit abia în cel de-al șaselea meci, pe 9 aprilie 2008, 2-1 pe terenul bucureştenilor, marcatori fiind Osvaldo Miranda, respectiv Piţurcă jr şi Arrieta.

În tur, dinamoviştii s-au impus cu 3-2, golul lui Bilinski din minutul 92 oprind o serie de trei victorii consecutive înregistrate de Pandurii.

Dinamo nu a mai câştigat în campionat la Târgu Jiu din 21 octombrie 2007, atunci când Andrei Mărgăritescu a înscris singurul gol al meciului. Gorjenii erau antrenaţi la vremea respectivă de Eugen Neagoe, în timp ce pe banca bucureştenilor se afla Walter Zenga. Au urmat pentru dinamovişti patru remize şi două înfrângeri.

La nivelul băncilor tehnice avem un duel în premieră între cei mai tineri tehnicieni activi în Liga 1, Edward Iordănescu (născut în 16 iunie 1978) şi Flavius Stoican (născut în 24 noiembrie 1976).

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News