Finala Cupei Ligii Pandurii – Steaua, programată miercuri, ora 20:00, pe Arena Națională este tratată ca o adevărată sărbătoare în Târgu Jiu.
Gorjenii își vor lansa noul imn, intitulat ”Suntem Panduri!”, cu ocazia primei finale din istoria clubului.
Noul imn a fost realizat pe parcursul anului 2014, cu ajutorul a doi artişti gorjeni, atât compozitorul cât şi interpretul fiind din Târgu Jiu, dar stabiliţi în Bucureşti.
Compoziţia şi versurile noului imn Pandurii sunt semnate de compozitorul George Popa, cel care a compus pentru nume celebre din muzica pop autohtonă, reprezentând România la finala Eurovision de la Istambul, din anul 2004, cu o melodie interpretată de Sanda Ladoşi.
Interpretarea imnului Pandurii aparţine tot unui gorjean, Silviu Călugăru, devenit celebru în lumea muzicală ca solist al trupei Talisman sub numele Tavi Colen.
Solistul a înregistrat noul imn în studioul compozitorului George Popa împreună cu trupa sa TAVI COLEN BAND cu care va fi prezent şi la Târgu Jiu la doar o zi după marea finală.
Tavi Colen Band va participa pe data de 21 mai la Zilele Municipiului Târgu Jiu, ocazie cu care va cânta pentru prima dată pe o scenă din Târgu Jiu noul imn al echipei Pandurii.
Lansarea noului imn Pandurii, ”Suntem Panduri!”, a fost anunţată de solist şi pe pagina oficială de facebook a trupei sale, Tavi Colen precizând că va fi prezent pe Arena Naţională miercuri 20 mai la Finala Cupei Ligii ca suporter al echipei Pandurii.
Pandurii mai au un motiv de bucurie: autoritățile au anunțat că la Târgu Jiu va fi construit un stadion ultramodern.
Costurile pentru realizarea noii arene ajung la 21,8 milioane de euro și vor fi suportate de la bugetul de stat. Lucrările vor începe după finalul actualului sezon de Liga 1 și vor dura un an și jumătate. Stadionul pe care va evolua din 2017 Pandurii Târgu Jiu va avea o capacitate de 12.400 de locuri, toate acoperite, care va îndeplini toate condițiile pentru a fi omologat de UEFA și pentru a găzdui meciuri în cupele europene.