VIDEO, AICI și AICI.

Meci tensionat la Severin, cu momente de război civil și meleuri potolite cu greu de ”cavalerii fluierului”. Mrzljak a fost eliminat, după un henț nesancționat la Adi Popa, în timp ce, spre exemplu, stelistul Enache a fost iertat de eliminare. Steaua a învins dintr-un penalty-fantomă, pentru un henț al lui Hora, dictat de arbitrul Marius Avram pe semnalizarea arbitrului adițional Comănescu! În prima parte, trupa roș-albaștră putea primi penalty, la o intervenție a lui Săpunaru la omniprezentul Popa. În final, după penalty-ul acordat Stelei, Săpunaru și-a aruncat tricoul de pe el și a vrut să iasă de pe teren: ”Am vrut să plec la spitalul de nebuni”, a fost ironic ”Săpun”. A avut o altercație cu portarul Cojocaru, de pe banca Stelei, apoi cu suporterii: ”De fapt, eram nervos că nevastă-mea a venit la meci. Îi spusesem să stea acasă!

Intrat la DigiSport, fostul mare arbitru Ion Crăciunescu a spus: ”Penalty la Adi Popa. Henț – tot la Popa, înainte de eliminarea lui Mrzljak. Penalty corect acordat. Săpunaru trebuia eliminat în finalul partidei”.

 

Final de meci.

5 minute de prelungire.

Min. 90: după îndelungi parlamentări, Stanciu marchează din penalty, al 12-lea gol stagional. Lovitura de pedeapsă trebuia repetată. În careu erau măcar 7 jucători. Steaua trece pe primul loc în Liga I.

Min. 88: arbitrul Avram dă penalty pentru Steaua, la o semnalizare a arbitrului adițional Comănescu. Motivul: un presupus henț al lui Hora. Săpunaru își aruncă tricoul pe jos!

Min. 84: iese Răduț, intră Ciucur.

Min. 78: Ropotan a tras periculos, în diagonală, pe lângă poartă.

Min. 74: Enache scapă de eliminare, după un fault la Ropotan. Hora primește, apoi, ”galben”.

Min. 72: încă o accidentare. Iese Antal, intră Grecu.

Min. 67: Marica se reaccidentează. Adio, Euro? Ce-o fi făcut la vraciul Marijana? Intră Bawab.

Min. 57: Marica a ajuns prea târziu la şutul-centrare al lui Hamroun. 

Min 49: Acsinte este avertizat, fault la Adi Popa. 

A început partea a doua. Schimbare ofensivă la Steaua: iese Bourceanu, intră Marica. Edi Iordănescu mută defensiv: Droppa pentru Nistor.

Pauză la Drobeta Tr. Severin. Repriză controlată de Steaua, care a ratat o situație imensă (Hamroun). ”Acrobatul” Popa n-a primit un penalty, dar a scos un ”roșu” la Mrzljak. Momcilovici s-a accidentat în min. 6.

Min. 38: Mrzljak, de la Pandurii, primește al doilea ”galben”, după o ținere la Adi Popa (care pare că a lovit mingea cu mâna!). Arbitrul e luat pe sus de portarul Stanca și de Săpunaru! Nistor și Ungurușan sunt avertizați.

Ambulanța intervine la tribuna a doua. Unui suporter i s-a făcut rău!

Min. 29: Mrzjlak a primit cartonaşul galben, după un fault asupra lui Nicuşor Stanciu. 

Steaua a cerșit un 11 metri

Min. 20: Steaua a cerșit penalty, la un duel între Adi Popa şi Săpunaru. Marius Avram a lăsat jocul să continue. 

Min. 17: Hamroun a ratat incredibil, din 2 metri, după o acţiune superbă a lui Adi Popa, care l-a întors ca o clătită pe Acsinte. 

În primul sfert de ceas, Enache și Chipciu au fost ”îngălbeniți”.

Min. 11: șut periculos semnat de Ropotan.

Accidentarea timpurie a lui Momcilovici

Min. 6: accidentat, sârbul Momcilovici, fostul gorjean, e schimbat cu Papp.

Marko Momcilovic accidentat

Min. 3: Stanciu trage pe ”scurt”, scoate Stanca.

A început meciul.

Suspendat, Edward Iordănescu, tehnicianul Pandurilor, a luat loc în tribună. 10.000 de oameni, pe stadion, la Drobeta Tr. Severin.

Pandurii: Stanca – Ungurușan, Săpunaru, Vasco Fernandes, Acsinte – Mrzljak, Ropotan – L. Antal, D. Nistor, Răduț – Hora.
Steaua:
Fl. Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilovici – Pintilii, Bourceanu – Ad. Popa, Stanciu, Hamroun – Chipciu.
Atacantul Ciprian Marica, recuperat, e doar pe lista de rezerve.
––-

Pandurii Târgu Jiu și Steaua se duelează diseară, de la ora 21.00, în direct pe Digi, Dolce și Look, în a patra etapă din play-off. Duelul a fost prefațat de un război al lui Laurențiu Reghecampf cu toată familia Iordănescu.

Mai întâi, tehnicianul campioanei a făcut un foc încrucișat de acuzații și vorbe dure cu Edi Iordănescu, tehnicianul gorjenilor, pe tema arbitrajelor și influenței. Reghe nu s-a mulțumut cu atât și i-a mai trimis o săgeată și lui Anghel Iordănescu, reproșându-i că nu l-a folosit pe Sânmărtean mai mult în ultimele două amicale ale naționalei.

Acum, a sosit ziua duelului față în față, pe gazonul de la Turnu Severin. E mult spus totuși față în față, pentru că Reghecampf va sta pe bancă, în timp ce gorjenii vor fi dirijați de pe margine de al doilea secund, Ionuț Stelescu, fiindcă Edi Iordănescu și Alexandru Radu au fost eliminați la meciul cu Dinamo.

Ambele echipe au câte un absent important. De la gorjeni lipsește Nicoară, suspendat, iar de la oaspeți chiar căpitanul Fernando Varela, care ieri a jucat la naționala Insulelor Capului Verde.

Pandurii Târgu Jiu (locul 3 play-off, 29p)

  • Edward Iordănescu
    Suntem conștienți de dificultatea jocului, dar să fiți siguri că nu va exista niciun fel de sentiment de inferioritate, de complex în fața adversarului. Eu antrenez jucători valoroși, cu nimic inferiori din punctul meu de vedere jucătorilor Stelei, jucători cu mult caracter. Sunt trei puncte puse în joc, extrem de importante pentru că întâlnim echipa de pe locul 2 la egalitate de puncte cu noi, urmând ca în partea a doua a acestui play off să jucăm pe terenul ei, deci, cu siguranță avem nevoie de o exprimare bună și un rezultat pozitiv. Suntem conștienți de dificultatea jocului, însă fiți siguri că nu există nici un sentiment de inferioritate, nici un complex în fața adversarului“.

► Echipa probabilă: Stanca – Ungurușan, Săpunaru, Vasiljević, Acsinte – Mrzljak, Ropotan – L. Antal, Nistor, Răduț – Hora

► Rezerve: Mingote, Vasco Fernandes, Grecu, Piţian, Răuţă, Ciucur, Wellington

► Antrenor: Edward Iordănescu

Steaua Bucureşti (locul 2 play-off, 29p)

  • Laurenţiu Reghecampf
    Meciul cu Pandurii va fi foarte important pentru noi. Varela nu va ajunge al timp, pentru că are meci azi, jucătorii de la națională nu trebuie să discutăm, au trei zile să se refacă, sper să se refacă. Va fi greu, Pintilii a jucat două meciuri de 90, Stanciu un meci întreg plus o repriză, Popică a jucat mai puțin, dar cred că-și vor reveni și vom face un meci bun mâine seară. Au fost exemple mai vechi când jucătorii au revenit și au avut probleme, dar acum se lucrează bine la echipa națională. Se antrenează și jucătorii care nu au jucat“.

► Echipa probabilă: Fl. Niţă – G. Enache, Tamaș, Toșca, Momčilović – Bourceanu, Muniru – Ad. Popa, N. Stanciu, Hamroun – Marica

► Rezerve: V. Cojocaru, Râpă, Papp, L. Filip, Kharja, Chipciu, Bawab

► Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Meciurile all-time din Liga 1:
2005-2006: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 1 – 2
2005-2006: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 1 – 0
2006-2007: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 0 – 0
2006-2007: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 1 – 0
2007-2008: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 0 – 0
2007-2008: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 0 – 1
2008-2009: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 1 – 0
2008-2009: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 2 – 0
2009-2010: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 1 – 0
2009-2010: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 0 – 0
2010-2011: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 2 – 0
2010-2011: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 1 – 1
2011-2012: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 1 – 2
2011-2012: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 1 – 1
2012-2013: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 0 – 0
2012-2013: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 2 – 0
2013-2014: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 1 – 1
2013-2014: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 2 – 2
2014-2015: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 6 – 0
2014-2015: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 3 – 1
2015-2016: Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 0 – 3
2015-2016: Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu 1 – 1

 
 

Urmărește-ne pe Google News